Sedii ale Securității (III)
Ministerul de Interne și Serviciul D/Dezinformare
Poate c-ar fi trebuit să încep această serie cu prezentarea sediului MI (Ministerului de Interne). Scopul meu inițial era să prezint doar sediile unităților centrale ale Securității, iar aceasta era subordonată ierarhic ministrului de interne. Documentând localizarea sediilor am ajuns la o unitate “conspirată” a Securității care se ascundea în chiar sediul MI. Și atunci … am urcat un etaj.
Sediul Ministerului de Interne
Sediul Ministerului de Interne era situat pe str. Mihai Vodă nr. 6, vis-a-vis de sediul central al celei mai importante structuri din subordine, Securitatea.
Sediul MI (galben) și sediul Securității (roșu)
Ministerul de Interne post-revoluționar și-a mutat sediul, în 2006, în fosta clădire a Comitetului Central (CC al PCR) iar în locul său e găzduit azi IGPR (Inspectoratul General al Poliției Române).
Sediul MI (săgeată galbenă) și sediul central al Securității (săgeată roșie). Vedere dinspre vest.
Clădirea MI, etajul 4 (mansardă) - sediul Serviciului D (Dezinformare) din Securitate?
“Serviciul D este cunoscut în cadrul Securității ca o mică unitate de “Arhivă Documentară“, iar sediul acesteia era ascuns la etajul patru al clădirii izolate a Ministerului de Interne. Ofițerii de securitate obișnuiți credeau că Serviciul D este doar un birou cu trei ghișee, pentru primirea cererilor de documentare de la diverse unități de spionaj și pentru oferirea de informații găsite în arhivele sale secrete - ceea ce se făcea, de fapt, din motive de acoperire.[…] Trecând printr-o zonă-tampon, care arăta ca o cameră de arhivă, am intrat în adevăratul Serviciu de Dezinformare.“1 scria I.M. Pacepa. Descrierea se referea la anul 1977/8. Cartea a fost publicată mai întâi în SUA, în 1987. Nu știm dacă în 1989 Serviciul D nu se mutase, din motive de conspirativitate, din această locație. Ce știm e că la Revoluție avea un efectiv de 22 de oameni, “dezinformatori”. Ce s-o fi ales de ei?
Ion Mihai Pacepa “Orizonturi Roșii” Editura Venus, București, 1992. pag. 145