Misterioasa flotă aeriană a SRI împlinește 30 de ani
De la Flotila Prezidențială la Grupul pentru Transport Aerian DELTA
Am aflat pentru prima dată despre existența acestei unități aparte atunci când am văzut întâmplător, pe Facebook, o plachetă emisă la aniversarea a 20 de ani de la înființare (2015). Informația s-a așezat undeva în circuitele mele de memorie și a prins viață atunci când am făcut legătura cu zborurile președintelui nostru “aerian” și “aeropurtat” (mă refer la ultimul fost). Așa am devenit curios să înțeleg cine “îl zboară” pe Președinte. Cum anul acesta unitatea aeriană a SRI împlinește 30 de ani, m-am gândit c-ar fi bine, ca cetățean, să cunosc mai bine această instituție a statului. Un exercițiu de cultură civică asociat unuia de cultură de securitate.
Mențiune: la realizarea acestui material au fost utilizate în exclusivitate informații din surse publice (neclasificate).
România este azi proprietara mai multor aeronave de stat.
aeronave de stat - în cazul aeronavelor înmatriculate în România: aeronavele deținute de instituțiile statului din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională și utilizate exclusiv pe baze necomerciale pentru efectuarea zborurilor aferente activităților în domeniile apărării, ordinii publice, securității naționale și managementului situațiilor de urgență sau pentru efectuarea zborurilor speciale, precum și aeronavele utilizate pentru servicii vamale (Extras din Codul Aerian /2020, art. 3 pct. 10 LINK)
Pe lângă avioanele, elicopterele și dronele (UAV-urile) din Ministerul Apărării - aflate în dotarea categoriile de forțe ( Forțele Aeriene, Forțele Navale și, mai nou, Forțele Terestre) sau din DGIA ( la Brigada de Informații Militare) - mai există “aeronave de stat” la Ministerul de Interne ( la IGAv) și la SRI.
Din placheta de pe FB aflam că “unitatea specială de aviație a SRI”1 are un nume: Grupul de Transport Aerian DELTA. Un punct de pornire!
Stânga: placheta emisă în 2015 pentru a marca 20 de ani de la înființarea GTA “DELTA” din SRI (by facebook). Dreapta: emblema aceleiași unități (Sursa: www.fabricadeembleme.ro)
În mass-media se vorbește despre “elicopterele SRI” mai ales în legătură cu transportul unor demnitari. M-am gândit c-ar fi utilă o scurtă istorie a transportului aerian al demnitarilor români. Negăsind în spațiul public o monografie în domeniu, m-am pus pe lucru și iată ce-a ieșit.
Unități speciale de aviație în timpul dictaturii ceaușiste
Până la Revoluție, aviația militară a României avea în compunere, pe lângă unitățile și marile unități din Forțele Aeriene ( parte din Ministerul Apărării Naționale), și o structură din Ministerul de Interne care se numea, în 1989, Unitatea Specială de Aviație (USAv).
Dizlocată pe aeroportul Băneasa, USAv avea în 1989 un efectiv de 44 de oameni și era dotată cu elicoptere destinate transportului de personal și materiale din Ministerul de Interne (deci inclusiv din Securitate) cât și transportului demnitarilor de nivel, să zicem, sub-prezidențial. După Revoluție, unitatea și-a păstrat identitatea în subordinea Ministerului de Interne, iar astăzi se numește Inspectoratul General de Aviație (IGAv) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Deși mai cunoscută pentru aeronavele SMURD (roșii) din dotare, unitatea sprijină cu alte elicoptere (cele vopsite alb-bleumarin) celelalte structuri ale MAI (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, DGPI).
O unitate mai “specială” decât acesta era însă cea destinată zborurilor “De Importanță Excepțională” (zise D.I.E., fără legătură cu serviciul de informații), adică transportului celor mai înalți demnitari. Această (mare) unitate se numea Flotila 50 Aviație Transport2 (UM 01900 Otopeni) sau, mai puțin oficial, “Flotila Prezidențială”, și se subordona Ministerului Apărării. Ne vom ocupa mai atent de acestă structură pentru că, în mod curios3, din ea își va extrage ADN-ul (și aeronavele) unitatea de aviație a SRI.
La 16.02.1971, prin desprinderea și dezvoltarea Escadrilei 203 Aviație Transport din organica Regimentului 99 Aviație Transport, se înființa, la Otopeni, Flotila 50 Aviație Transport. Subordonată nemijlocit Comandantului Aviației Militare, această mare unitate avea drept misiune de bază organizarea, pregătirea și executarea zborurilor de transport pe calea aerului a demnitarilor de rang înalt din conducerea politico-militară a țării, precum și a celor din țările străine aflați în vizită în România.
Pe lângă avioane, în Flotila Prezidențială și-au făcut apariția, începând cu 1973, un număr de elicoptere destinate “zborurilor D.I.E”, inițial cele de tip Mi-8PS și IAR-316B Alouette III, transferate de la Regimentul 94 Elicoptere și de la Grupul de Aviație al Ministerului de Interne, mai apoi IAR-330 L Puma și SA-365 C/N Dauphin4.
Personalul unității era compus din piloți și personal tehnic selecționat cu atenție și bine pregătit. Pe lângă cadrele militare MApN, din efectivul UM 01900 făceau parte și militari în termen. Pentru a fi selecționați în această unitate de lux recruții trebuiau să aibă dosare sigure. Ce misiuni aveau militarii în termen din Flotila Prezidențială? “Eram ca niște femei de serviciu”5, spunea un fost soldat al acestei unități. “Făceam curățenie în unitate”. În schimb, nu se prea făcea instrucție: era o armată ușoară, căutată de cei cu pile. Iar pile avea, și pe atunci, actualul premier Ciolacu. Fiu de pilot militar și proaspăt picat la admiterea în facultate, soldatul Ciolacu a aterizat, în final (1986 - 1988), la UM 01900 (Flotila Prezidențială)6.
Elicopterele Flotilei Prezidențiale
În 1975 a fost realizat la Braşov elicopterul IAR-316 B Alouette III în varianta „ destinat[ă] zborurilor de importanţă excepţională în cadrul Flotilei 50 Aviaţie Transport, aplicându-i-se tehnologii speciale, măsuri deosebite de control a materialelor şi fabricaţiei, echiparea suplimentară cu aparatură de radionavigaţie, precum şi îmbunătăţirea amenajării interioare ”7
Un IAR 316B Alouette III din Flotila 50, transportându-l pe Nicolae Ceauşescu la o aplicaţie militară în zona Dobrogei (Topraisar - Babadag, iulie 1982) Sursa: revista Document
Un an mai târziu, în decembrie 1976, Secţia pentru Probleme Militare şi Justiţie a C.C. al P.C.R. înainta lui Ceaușescu un raport prin care aprecia că “folosirea
elicopterului „Alouette III” pentru executarea misiunilor de importanţă excepţională nu este indicată, deoarece o oprire accidentală a motorului în zboruri la înălţime mică, pe timpul decolării şi aterizării, deasupra localităţilor şi terenurilor accidentate sau în condiţii de vizibilitate redusă, poate genera evenimente de zbor “, acest model de elicopter având un singur motor.
Ceaușescu și un IAR 316 Alouette III din Flotila 50, într-o “misiune specială”: la vânătoare.
Un alt tip de aeronavă folosit de Escadrila de elicoptere a fost sovieticul Mi-8, în varianta VIP, denumită PS.
Elicopter Mi-8 PS ( # 07) din dotarea Flotilei 50 Aviație de Transport în zona militară a Aeroportului Otopeni
Nicolae Ceaușescu ieșind dintr-un Mi-8/17 al Flotilei 50
La mijlocul anilor 1970, în dotarea Flotilei 50 intrau și trei (3) elicoptere IAR-330 L Puma8.
Elicopter IAR-330 L Puma (înmatriculat 03), aparținând Flotilei 50, fotografiat în zona militară a aeroportului Otopeni
Foto . Același #03, în altă schemă de culori
La 4 februarie 1977 avea loc un accident aviatic soldat cu pierderea unui Puma (#01) și rănirea celor aflați la bord. Numărul de aeronave de acest tip din Flotila 50 se reducea astfel la două (2) aparate.
Elicopter SA-365 C „Dauphin” (prima variantă cu care a fost dotată Flotila 50) la dispoziția lui Nicolae Ceauşescu, prezent la o aplicaţie militară (Topraisar- Babadag, iulie 1982). Vor fi schimbate în 1986 cu SA 365 N Sursa: “Document”
În perioada 1979 - 1986 au zburat pentru Flotila 50 și patru (4) elicoptere SA-365 C „Dauphin”. Două dintre ele, în varianta „Turist”, au fost livrate la 11 iunie 1979 şi au primit înmatriculările YR-DFA şi YR-DFB. Alte două (2), în versiunea „VIP” (YR-DFC; YR-DFD), au fost preluate din Franţa de echipaje mixte româno-franceze. Acestea au decolat la 31 ianuarie 1980 din Franţa și, urmând traiectul Marignane (locul unde se afla uzina franceză de aviaţie) – Genova – Veneţia – Zagreb (escală pentru realimentarea cu combustibil) – Belgrad – Timişoara – Braşov, au ajuns în final la Bucureşti (Otopeni).
1986 - Toate elicopterele SA-365 C „Dauphin 2” din dotarea Flotilei 50 Aviaţie Transport au fost returnate în primăvara anului 1986 companiei franceze producătoare. Autorităţile de la Bucureşti au optat pentru înapoierea tuturor aparatelor (ajunse la momentul reviziei generale) şi plata unei diferenţe de bani în schimbul primirii a patru elicoptere noi SA-365 N „Dauphin”. Acestea au ajuns la baza de la Otopeni a Flotilei 50 Av.T. în două serii, câte două exemplare livrate în acelaşi timp. Zborurile de testare şi de recepţie a primelor aparate au avut loc la 3 februarie 1986, la uzina de la Marignane.
Elicopterul SA-365 N (înmatriculat 203) din dotarea Flotilei 50
Transport Aerian, cel care a executat ultimul zbor al lui Ceaușescu
În perioada 1984-1985 au mai fost primite în țară șase (6) elicoptere sovietice tip Mi-17,
varianta îmbunătățită a elicopterului Mi-8. Două (2) dintre ele (înmatriculate 102 și 103) au intrat în dotarea Flotilei 50 Aviație Transport de la Otopeni, în timp ce restul de patru (4) au fost alocate Unității Speciale de Aviație a Ministerului de Interne.
Așadar, în Decembrie 1989, Escadrila de Elicoptere din Flotila 50 Aviație Transport/”Flotila Prezidențială” (indicativ militar: UM 01900 Otopeni - Ministerul Apărării Naționale) avea în înzestrare:
elicoptere IAR 316 Alouette III
elicoptere Mi-8 PS (#07 ..
două (2) elicoptere Mi-17 (#102 și #103)
două (2) elicoptere IAR 330 L Puma (#03, … )
patru (4) elicoptere SA 365 N Dauphin ( #201, #202, #203, #204)
Din compunerea Flotilei 50 mai făcea parte Escadrila de Avioane, dotată cu:
două (2) avioane Boeing 707
două (2) avioane Rombac 1-11
alte avioane (Il-18, An-26)
Decembrie 1989 - zboruri excepționale, zboruri funerare
Flotila Prezidențială a fost alături de dictatorul român până în ultimul moment. E cunoscută scena exfiltrării lui Ceaușescu&Co din sediul CC al PCR. Se întâmpla în 22 decembrie 1989, ora 12:09 iar elicopterul implicat era un SA-365N Dauphin #2039 (pilotat de lt. col. Maluțan)10.
Foto . 22 Decembrie 1989 ora 12:09 - Exfiltrarea “mult iubitului conducător” (Sursa evz.ro)
Și tot aeronave din Flotila Prezidențială - două (2) elicoptere11 PUMA - au transportat la Târgoviște, din ordinul noii conduceri a statului, echipa însărcinată să condamne și să-i execute pe soții Ceaușescu. La întoarcerea în București, aceleași elicoptere au îndeplinit ultima misiune de zbor în folosul fostului președinte: transportul “coletelor”, adică al celor două cadavre, învelite în foi de cort … Un zbor funerar special.
Intermezzo
În perioada imediat postrevoluționară s-a încercat rebranduirea Flotilei Prezidențiale. Unitatea fusese prea impregnată de imaginea dictatorului.
La 21.03.1990, în baza Ordinului Marelui Stat Major B.3/0633, Baza 99 Aviaţie Transport prelua în structura sa forţele şi mijloacele Flotilei 50 Aviaţie Transport şi se transforma în Baza 90 Transport Aerian12.
În 1991 era înființată, prin Hotărârea de Guvern 244, Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie "Romavia", în coordonarea Ministerului Apărării Naționale. Din păcate, H.G. 244/1991 nu este publică. Deh, transparență administrativă românească… ROMAVIA a primit atribuția organizării și executării “zborurilor speciale”, adică a transportării pe cale aeriană a demnitarilor și era construită pe scheletul fostei Flotile 50.
1995 - printr-o Hotărâre CSAT ( număr necunoscut), se aproba înființarea unei “subunități de aviație […] din compunerea Serviciului Român de Informații”, în scopul creșterii capacității de intervenție anti/contra-teroriste pe întregul teritoriu al țării13. Deducem că acest document secret este actul de naștere al Grupului de Transport Aerian DELTA.
Aeronavele, avioane și elicoptere
Despre avioanele Romavia provenite de la Flotila 50 știm c-au rămas în exploatarea companiei ca mai apoi să dispară, treptat, odată cu aceasta. Cu câteva excepții. Astfel, la 6 decembrie 2002, prin Hotărârea de Guvern nr. 1.418 (link), ROMAVIA transmitea “fără plată două aeronave tip AN-26” către SRI, “în vederea utilizării acestora pentru pregătirea specifică a unor categorii de personal, precum şi pentru prelevarea de piese de schimb necesare exploatării aeronavei AN-26 aflate în dotarea acestei instituţii.” Așadar, în 2002 SRI avea deja un (1) avion AN-26 (cu date de identificare necunoscute) în inventar iar cele două (2) AN-26 suplimentare urmau să servească drept machete pentru antrenament la sol și, prin canibalizare, să furnizeze piese de schimb pentru avionul aflat deja în dotarea grupului DELTA. Nu avem informații despre soarta ulterioară a acestui AN-26.
Un AN-26B (înmatriculat YR-ADK) al ROMAVIA, fotografiat în 1991, în Malta. Un avion de același tip era operat de SRI în 2002. Poate chiar acesta? (www.jetphotos.com)
Există puține documente oficiale în spațiul public din care să înțelegem modul în care s-a făcut transferul elicoptelor de la Romavia (sau din alte structuri) către SRI. Există însă mărturii și fotografii din care se pot trage unele concluzii.
Componenta de Transport aerian tactic antitero
După cum am văzut, scopul înființării unității de aviație din SRI a fost facilitarea transportului rapid al elementelor de intervenție din Brigada Antitero (BAT). Această funcție e îndeplinită azi de două (2) elicoptere IAR-330 L Puma14 (#108 și #109) care e posibil să provină din fosta Flotilă Prezidențială.
PUMA #108, unul dintre cele 2 elicoptere de transport tactic ( Sursa: jetphotos & revista Intelligence)
Elicopter PUMA al SRI (#109) într-un exercițiu de inserție fast-rope (coardă rapidă) a unor militari din Brigada antitero (Sursa Facebook)
Un alt model de elicopter folosit de SRI pentru intervenții antiteroriste a fost IAR-316B Alouette III. Într-o lucrare de specialitate15 e menționat, cu referire la fabrica de elicoptere Ghimbav, un (1) exemplar “pentru SRI”16.
19 iunie 2008 - Un elicopter de tip IAR-316B Alouette III al SRI a aterizat de urgenţă şi a fost cuprins de flăcări la Centrul de Pregătire SRI de la Grădiştea (jud. Giurgiu)17. La bordul elicopterului se aflau doi membri ai echipajului şi un luptător din Brigada Antitero, care au fost răniți. Elicopterul participa la un exerciţiu de pregătire iar o defecţiune tehnică a determinat aterizarea forţată. Aeronava a fost avariată în totalitate. Acest tip de elicopter a fost retrase ulterior din activitate.
Elicopter IAR-316B Alouette III (#125) al SRI la un exercițiu al Brigăzii Antitero (2008). E posibil ca acesta să fi fost implicat în accidentul aviatic de la Grădiștea din același an. Sursa: SRI
Componenta “zboruri speciale” și zboruri … mai speciale
Zborurile speciale ale SRI sunt legate de elicopterele Dauphin moștenite de la Flotila Prezidențială. Despre data preluării lor de către Grupul DELTA nu avem informații sigure. O sursă18 dezvăluia că cele patru (4) elicoptere SA 365N Dauphin au trecut discret, în 2002, de la ROMAVIA la SRI. Din altă sursă19 aflăm că “după 1989, cele patru elicoptere SA-365 N au fost transferate în custodia ROMAVIA SA și înmatriculate civil, apoi, spre finalul anilor ’90, au fost reînmatriculate militar și repartizate spre exploatare unității de aviație aparținând Serviciului Român de Informații.”
Foto . #204, fotografiat în iunie 1995, pe aeroportul Băneasa. Numele operatorului aerian: “Romania - SRI” via www.airhistory.net
Pe un site de planespotting (vezi foto mai sus) am găsit o poză din 1995 cu unul dintre cele patru Dauphin, la rubrica proprietar apărând “Romania - SRI”.
Dar chiar dacă nu știm exact data preluării elicopterelor, avem certitudinea că, odată cu ele, SRI - serviciu de intelligence - a primit atribuția de operator de transport aerian (de lux) pentru demnitarii țării. Totodată, pentru a se șterge legătura cu trecutul s-a apelat și la o schimbare de terminologie și astfel zborurile “de importanță excepțională” (DIE) din comunism au devenit, în democrație, “zboruri speciale”20.
zbor special - zbor care se execută exclusiv pentru transportul președintelui României, președintelui Senatului, președintelui Camerei Deputaților, prim-ministrului, viceprim-miniștrilor, miniștrilor, omologilor străini ai acestora sau al altor demnitari străini cu funcții asimilate acestora, aflați în vizită în România (Extras din Codul Aerian al României 2020, art. 3, pct.55 )
Ajunși aici constatăm că ne aflăm într-o situație ciudată (pentru un stat de drept): legea de organizare a SRI (link) NU prevede pentru această instituție astfel de atribuții. În unele cazuri, după cum vom vedea, asta va duce la situații aberante. Pentru a-și justifica misiunea de transportator aerian (pentru zboruri speciale) SRI, se pare, trebuie să se ascundă în spatele atribuției antiteroriste. Tot acest “aranjament” este o vulnerabilitate legală pe cale să împlinească, iată, 30 de ani …
Trei din Dauphin-urile GTA DELTA/SRI ( #201, #202, #204), în varianta de transport VIP, la parada militară de 1 Decembrie (2023) . SURSA by Alex's planespotting/FACEBOOK)
Elicopter Dauphin, amenajat pentru transportul demnitarilor
(aici dl. Băsescu) Sursa Agerpres
În iulie 2011, Emil Boc, pe atunci prim-ministru al României, era acuzat în presă c-a folosit un elicopter (#201) al SRI pentru a-si aduce fiica si nepotul, de la Brasov la Bucuresti. „Pentru transportul celor doi am plătit factura 1451, din data de 12 iulie, suma 2.130,60 lei, cu chitanţa 42555, sumă calculată de reprezentanţii SRI”, a spus Emil Boc21. „Puteam foarte bine să mă fac şi să nu plătesc acest transport, spunând «sunt membri ai familiei şi în general membrii familiei ştim bine că nu trebuie să plătească sau sunt scutiţi în principiu»”, a mai adăugat dl. Boc.
Să insistăm puțin pe declarațiile d-lui Boc în acest caz. „În temeiul art. 6, alineatul ultim, din Legea SRI, unde se poate face cerere contra cost, am achitat suma de bani aferentă plăţii celor doi minori care m-au însoţit, fiica cea mică şi nepoţelul. În cadrul unor misiuni oficiale, când un demnitar e prezent, chiar dacă puteam să spun că nu plătesc, am preferat, fără nici urmă de îndoială, să plătesc” preciza fostul prim-ministru. Textul la care se referea dl. Boc e următorul: “Serviciul Român de Informaţii poate asigura protecţie antiteroristă şi altor persoane, la cererea acestora, potrivit tarifelor convenite” ( Legea 14/1992, art. 6, alin. e). Așadar premierul a plătit SRI-ului zborul “în familie” ca fiind protecție antitero. Dar aici nu era vorba de protecție antiteroristă, ci despre “zboruri speciale” Pe lângă asta, protecția premierului e în sarcina SPP, nu a SRI22. Uite cum am fost noi păcăliți înc-odată! De fapt nu o dată, ci de două ori. Pentru că, deși în legea de organizare a SRI nu e prevăzută atribuția de a opera “zboruri speciale”, o face totuși, asimilând probabil “zborurile speciale” cu “protecția antiteroristă”. Pe acest considerent ar putea intra pe această piață, de ce nu, și SPP…
Pentru cine e curios, există o prezentare a interiorului unui Dauphin al SRI. În 2019, Antena 3 realiza un material video despre ultimul zbor al Ceaușeștilor cu elicopterul #203, omițând să menționeze - cum era de așteptat - cui aparținea acesta în acel moment. Privitorului i se crează impresia că elicopterul e, eventual, un exponat în muzeul binefacerilor comunismului când, de fapt, bietele fotolii din Dauphin așteptau să fie încălecate de noii conducători ai țării.
Interiorul unui Dauphin (#203) al SRI.
Dar pe lângă misiunile de transport aerian al demnitarilor statului, se pare că Dauphin-urile SRI îndeplinesc și alte misiuni, mai speciale. În iunie 2019, la vizita Papei (articol), #203 era filmat, de un amator, în survol deasupra Iașului. Ce atrage atenția în imagine este un dispozitiv rotund ( o “bilă”) montat pe un suport dispus pe partea dreaptă a aparatului de zbor. Această “bilă” misterioasă e o cameră FLIR (sistem de observare electrono-optic pe timp de zi şi de noapte) destinată supravegherii aeriene.
Foto . Elicopterul SRI #203 (Iași, 2019), dotat cu o cameră FLIR, probabil Wescam MX-15
Același #203 apare imortalizat pe un site de planespotting și în 2022, cu aceeași “bilă” FLIR.
#203 dotat cu FLIR (Bacău, 2022) via www.jetphotos.com
#203 în configurație de supraveghere aeriană, cu cameră FLIR (Satu Mare, 2013) via www.planespotters.net
Atât cât ne permite calitatea imaginii, presupunem că dispozitivul de supraveghere este un Wescam MX-15, prezentat în broșura comercială ca “ideal pentru supravegherea acoperită de la altitudine medie (până la 4500 m)”.
Ne-am întrebat dacă #203 este singurul dintre cele patru (4) Dauphin capabil de supraveghere aeriană de la distanță. Răspunsul a venit de la același site de planespotting (www.jetphotos.com), care are în stoc o fotografie cu frățiorul #204, “atașat” și el de o “bilă de supraveghere FLIR”.
Foto . #204 dotat cu sistem FLIR (Băneasa, 2023) via www.jetphotos.com
Prin urmare, cel puțin două (2) dacă nu toate cele patru (4) Dauphin ale SRI, pot îndeplini și misiuni de supraveghere aeriană electrono-optică (FLIR), fie în scenarii de securizare a unor evenimente majore, fie în situații de intervenție antiteroristă. E posibil ca aceste elicoptere, în configurația de supraveghere aeriană, să fie utilizate și în acțiuni de filaj (supraveghere operativă), independent sau în sprijinul echipelor de la sol.
Un Dauphin executând supravegherea din aer a obiectivului pe timpul unui exercițiu cu tematică antitero (București, 2018) Sursa: SRI
Remarcăm că “bila” FLIR e dispusă pe partea dreaptă a elicopterelor SRI, prin urmare pentru supravegherea unui obiectiv fix, pe lângă zborul staționar, aeronava execută o traiectorie circulară în sensul acelor de ceasornic. Pentru supravegherea unui obiectiv mobil (ex: autoturism), elicopterul trebuie să avanseze în stânga axei de deplasare a acestuia.
2013, ianuarie - unitatea de aviație a SRI primește un cadou. Prin Hotărârea de Guvern nr. 16 (link), un elicopter EC 135 155B Dauphin23 (înmatriculat YR-MDH) și un simulator ENT ROL model H15 (FNPT II MCC), replică a aparatului de zbor Eurocopter EC 155B, erau trecute din administrarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă în cea a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS). Potrivit sus-menționatului HG, “bunurile mobile ce fac obiectul transmiterii urmează a fi operate/exploatate, în condiţiile legii, de către structura de specialitate din cadrul Serviciului Român de Informaţii”.
Elicopterul EC 135 155B Dauphin (înmatriculat civil YR-MDH) în 2010, când era administrat de Școala Superioară de Aviație Civilă (via www.jetphotos.com) …
… și acum, administrat de RAAPPS, exploatat/operat de SRI și înmatriculat militar #205 (via www.jetphotos.com)
Noile elicoptere
26 Ianuarie 2023, SRI anunța printr-un comunicat de presă că “[u]n acord cadru între reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii şi operatorul economic Airbus Helicopters România SA, având ca obiect furnizarea a șase elicoptere medii/grele multifuncţionale, a fost semnat ieri, 25 ianuarie 2023”24.
Achiziţia elicopterelor în valoare de 161.000.000 euro (fără TVA) s-a realizat în baza Hotărârii de Guvern nr. S-390 din 23.03.2022 (S de la Secret de Serviciu) pentru punerea în operă a proiectului de investiţii “Modernizarea structurii de aviaţie aparţinând Serviciului Român de Informaţii“.
Extras din caietul de sarcini privind achiziția noilor elicoptere ale SRI
Patru (4) dintre cele șase (6) elicoptere sunt destinate sprijinului BAT (Brigada AntiTero). Sunt prevăzute două versiuni, una pentru intervenții antiteroriste terestre, cealaltă pentru intervenții navale ( la incidente legate de nave sau platforme maritime). Pe lângă accesoriile de inserție/extracție a personalului (coardă rapidă, troliu, etc) aeronavele vor fi dotate și cu un sistem amovibil de supraveghere electrono-optică, asemănător celui folosit pe actualele Dauphin.
Surprinde denumirea acestor variante: “misiuni law enforcement SAR [Search And Rescue - n.n.]”. De ce? Mai întâi, pentru că SRI NU este o autoritate de impunere a legii (law enforcement), adică polițienească. Are pretenția că este un serviciu de intelligence fiind în realitate, conform legislației noastre, și serviciu de securitate ( a unor ambasade, a unor curse aeriene, a corespondenței clasificate, a informațiilor etc) și de intervenție antiteroristă. Dar nu e law enforcement. Iar în al doilea rând, SRI NU are nici atribuții SAR (Căutare-Salvare), acest gen de misiuni revenind, conform legii, Inspectoratului General al Aviației din MAI.
Celelalte două (2) elicoptere, în configurație MSU (Managementul Situațiilor de Urgență) ar urma să poată transporta 6- 8 persoane “foarte importante” (demnitari, generali, ofițeri superiori), între care minim 4 pe “scaune rotative tip fotoliu îmbrăcat în piele“. Practic, în situații de urgență ar urma să se constituie în Puncte de Comandă aeriene, extensii ale Centrelor de Comandă de la sol. Apar menționate două centre de comandă în slujba cărora s-ar putea afla elicopterele:
CNAA (Centrul Național de Acțiune Antiteroristă), “structură interinstituțională, fără personalitate juridică, subordonată direct Consiliului Suprem de Apărare a Țării”25. Conform legii, “Serviciul Român de Informații este autorizat să efectueze, din bugetul aprobat, cheltuieli cu bunuri, servicii și de capital pentru Centrul Național de Acțiune Antiteroristă”26.
și CNSU (Centrul Național pentru Situații de Urgență), o structură a Ministerului Afacerilor Interne, organizată pentru conducerea la nivel național în situații de urgență.
SRI nu a divulgat modelul de elicopter pentru care a optat. AviatiaMagazin.com specula că ar putea fi vorba de “H215, H225, H160 sau AS565”. Noi îndrăznim să credem, pe baza câtorva caracteristici tehnice prevăzute în caietul de sarcini (greutate la decolare aprox. 8t, capacitate de transport 14 persoane, sling load aprox. 2500 kg), că modelul de elicopter ales de SRI - varianta intervenții antitero cel puțin - este H175M.
Airbus H175M, modelul de elicopter care credem c-a fost ales de SRI în 2023 (Sursa: Airbus)
Ce urmează să se întâmple cu actualele aeronave ale SRI? ”Pe măsura derulării acordului – cadru, se va face o analiză și se va lua o decizie privind completarea flotei sau înlocuirea parțială/totală a acesteia cu noile aparate de zbor”27, transmitea SRI pentru Aviația Magazin. Cu alte cuvinte, le vom folosi în continuare și pe acestea.
Beton …
Pe lângă aeronave, o structură de aviație are nevoie de o infrastructură complexă la sol. Flotila Prezidențială își avea baza la Otopeni. Grupului Delta i s-a atribuit o altă locație: Băneasa.
Astfel, în august 2007, prin H.G. nr. 890 (link), o hală de fabricaţie avioane uşoare și alte construcții operate de ROMAERO, situate în Bucureşti, Bd. Ficusului nr. 44 , treceau în administrarea Serviciului Român de Informaţii.
În iunie 2011, un incendiu a izbucnit la un hangar al Aeroportului Băneasa28. “Hangarul aparţine SRI şi, de fapt, este vorba despre o construcţie în curs de amenajare", explica Sorin Sava, şeful de atunci al Biroului de presă al SRI.
În octombrie 2021, prin H.G. nr. 1122 (link), Compania Romaero își plătea o parte din datoriile la bugetul de stat prin cedarea către SRI a trei terenuri libere de construcții, în suprafața totală de 3.529 mp (platformă de beton), în incinta Aeroportului Băneasa. Se considera că terenurile în cauză erau necesare derulării activităţilor aeronautice aflate în responsabilitatea SRI, în condițiile în care prin intermediul platformei de beton se realiza accesul către pista aeroportului Băneasa , ”neexistând o altă posibilitate de asigurare a intrărilor și ieșirilor aeronavelor din dotare către zona aeroportuară, respectiv de desfăşurare a operațiunilor de finalizare a pregătirii pentru zbor a elicopterelor, inclusiv rulajul acestora la şi de la platforma aeroportuară”29.
Terenul- platformă preluat de la Romaero e folosit ca zonă de îmbarcare- debarcare a pasagerilor și de afluire-defluire a autoturismelor pentru misiunile specifice ale SRI.
GTA (Grupul de Transport Aerian) DELTA din SRI și IGAv ( Inspectoratul General de Aviație) din Ministerul Afacerilor Interne, cele două unități militare de aviație de pe Aeroportul Băneasa (perspectivă dinspre nord) via Googlemaps
… și kerosen
În 2022, SRI licita un Acord/acorduri – cadru de furnizare combustibil pentru turboreactoare de aviație tip JET A1 direct în rezervoarele aeronavelor (elicopterele) beneficiarului, pe 15 aeroporturi din țară. Durata contractului: 4 ani (link)
Extras din contractul-cadru de livrare a combustibilului pentru aeronavele SRI
Extras din contractul-cadru de livrare a combustibilului pentru aeronavele SRI (continuare)
Remarcăm, prin comparație cu celelalte aeroporturi, cantitatea mare de kerosen alocată pentru cel din Sibiu. Justificarea, bănuim, e legată efectuarea navetei Sibiu-București și retur de către fostul președinte Iohannis. Presupunerea ar putea fi infirmată prin declasificarea listei zborurilor speciale interne ale președintelui după modelul aplicat celor externe. Ar afecta negativ interesul național?
Până atunci putem face câteva calcule. Astfel, consumul mediu de combustibil pentru un elicopter SA-365 N (varianta VIP) este30, la viteza de croazieră, de 0,93- 1,01 l/km, în funcție de încărcarea aeronavei. Rotunjind la 1 l/km obținem 1 tonă/1000 km, ceea ce înseamnă că rezerva de combustibil de pe aeroportul Sibiu alocată SRI ar putea oferi unui SA-365 N posibilitatea de a zbura 10- 40.000 km/an. Pentru distanța Aeroport Sibiu- Aeroport Băneasa de 212 km31 asta înseamnă 47- 188 zboruri pe an, deci 1- 3 pe săptămână32. Oare de câte astfel de zboruri a beneficiat “coletul prezidențial”?
Ne putem întreba și dacă nu cumva cantitatea mare de kerosen anticipată pentru aeroportul Constanța are legătură cu “misiunea Neptun”33 și pasiunea pentru golf a fostului președinte Iohannis34? Sau, mai simplu, care sunt criteriile după care unui înalt demnitar al statului ( Președinte, președinți ai celor două camere, prim-ministru și miniștri) i se alocă, pentru o anumită deplasare, aeronave de stat?
Concluzie
Până la momentul intrării în organica unității a noilor elicoptere medii/grele, am identificat în dotarea GTA DELTA (Băneasa) din SRI următoarele aeronave:
două (2) IAR-330 L Puma (#108 și #109), pentru misiuni de transport/intervenție tactică antitero
patru (4) SA 365N Dauphin (#201, #202, #203, #204), pentru misiuni de transport demnitari și complementar, cel puțin pentru două dintre ele, de supraveghere aeriană FLIR.
un (1) EC 155B (#205), și acesta tot pentru misiuni de transport demnitari35.
Alte aeronave folosite în trecut de unitatea de aviație a SRI:
în 2002, exista un (1) AN-26 operațional (azi, posibil, retras din uz)
în 2008 era operațional [cel puțin] un (1) IAR-316B Alouette III (#125).
Observații și comentarii
Aviația SRI îndeplinește următoarele tipuri de misiuni:
Transport aerian tactic. Remarcăm faptul că în România există două structuri cu această misiune: GTA DELTA - pentru Brigada Antitero (SRI), respectiv IGAv (MAI) - pentru BSIJ36(Jandarmerie) și SIIAS37 (Poliție). Am sesizat că noile elicoptere SRI sunt prevăzute să îndeplinească și misiuni tip căutare-salvare, cele de comandă putând găzdui chiar Centrul pentru Situații de Urgență. Așadar unitatea de aviație a SRI intră în zona de competență a IGAv. Suntem într-un caz de suprapunere de competențe sau putem înțelege că există un plan strategic aprobat (și inteligent) de contopire a celor două unități? Prin prisma bugetului nașional și a faptului că împart aceeași bază (Băneasa) și multe dintre misiuni, ideea pare foarte bună.
Supraveghere aeriană. Noile elicoptere ce vor intra în dotarea SRI sunt prevăzute cu capabilități de supraveghere aeriană (FLIR). Nu știm dacă Dauphin vor continua să execute astfel de misiuni sau se vor rezuma la zboruri speciale.
Zboruri speciale ( transport demnitari). Executarea misiunilor de acest tip de către un serviciu de intelligence e cel puțin ciudată. În statele occidentale, structurile care execută zborurile speciale fac parte din forțele aeriene (din ministerele apărării). Câteva exemple:
în SUA, avioanele vin de la US Air Force ( 89th Airlift Wing), elicopterele de la US Marine Corps ( HMX-1, “the Presidential Helicopter Squadron”)
în UK avem avioanele Escadrilei nr. 10 (RAF) și elicopterele din “King's Helicopter Flight”
în Franța, zborurile speciale sunt efectuate cu aeronave din Escadrila de transport 60 (link)
iar în Germania de Flugbereitschaft (din Luftwaffe)
Nici în Rusia zborurile speciale nu sunt operate de serviciile de informații și securitate (FSB, FSO etc). Structura responsabilă se numește “Detașamentul pentru zboruri speciale” (Специальный лётный отряд «Россия») și se află în subordinea Direcției Administrative a Președintelui Federației Ruse (link), o structură mastodont foarte asemănătoare cu RA-APPS-ul românesc (nu sugerez c-ar fi o soluție).
Dacă adăugăm și faptul că, prin legea de organizare, SRI nu a primit atribuția de transportator aerian, anticipăm o deplasare firească a zborurilor speciale spre zona MApN. Purificarea Flotilei Prezidențiale de stigmatul ceaușismului ar trebui, după 35 de ani, să se fi împlinit.
e menționată astfel în unele documente oficiale
Se face uneori confuzie între cele două unități. Spre exemplu, în “Securitatea: 1948- 1989: monografie” (Ed. a 2-a, Târgoviște: Cetatea de Scaun, 2023) apare menționată eronat “Unitatea Specială de Aviație ( Flotila 50)” (pag. 308), când, de fapt, cele două structuri sunt diferite.
Curios pentru că majoritatea unităților SRI provin din fosta Securitate (Departamentul Securității Statului), o componentă a “Internelor”. În acest caz însă, SRI a reușit performanța admirabilă de a prelua o structură a Ministerului Apărării. Ce-i drept, după ce aceasta fusese “civilizată”, în mod la fel de ciudat, în ROMAVIA.
Cdr. av. r. Laurențiu Buzenchi “Elicoptere în România” Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023, pag. 68-69
https://culturaladuba.ro/indicativ-radu-cel-frumos-mobilizare-partiala-de-razboi-revolutia-vazuta-prin-ochii-unui-soldat-din-flotila-prezidentiala-a-lui-ceausescu/
https://recorder.ro/portretul-combinatorului-la-tinerete-cazul-marcel-ciolacu/
Petre Opriș “ELICOPTERUL PREZIDENŢIAL I.A.R.-316 B „ALOUETTE III”,
UN POTENŢIAL PERICOL PENTRU NICOLAE CEAUŞESCU” în Document nr. 3 (49)
2010, pg. 19- 21
Marczuk, Karina Opriş, Petre “Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România”, în „Arhivele Olteniei”, serie nouă, nr. 24, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010, p. 239
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/elicopterul-cu-care-a-fugit-ceausescu-va-fi-2118765.html
în Rechizitoriul dosarului Revoluției se menționează 12:06 pentru ora decolării. Se mai adaugă că pentru extragerea lui Ceaușescu au fost trimise două (2) elicoptere, doar unul aterizând pe sediul CC, celălalt rămânând în aer.
https://presamil.ro/martor-involuntar-la-transportul-si-cautarea-coletelor-radu-cel-frumos-sandu-cel-urat-2/
https://www.roaf.ro/?p=10091
Monografia SRI. 1990-2015 Ed. RAO (2015), pag. 111
După cum am văzut, Escadrila de elicoptere prezidențiale avea în dotare două Puma. Nu știm dacă aceste aparate sunt, de fapt, cele intrate în dotarea GTA DELTA.
Cdr. av. r. Laurențiu Buzenchi “Elicoptere în România” Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023, pag. 116
Nu știm încă dacă există o legătură între elicopter-ul/-ele Alouette din SRI și cel/cele din Flotila Prezidențială.
https://hotnews.ro/un-elicopter-sri-a-aterizat-de-urgenta-la-baza-de-la-gradistea-trei-persoane-au-fost-ranite-781429
https://www.libertatea.ro/stiri/iata-cu-ce-a-zburat-ceausescu-spre-moarte-419228
Cdr. av. r. Laurențiu Buzenchi “Elicoptere în România” Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023, pag. 79
Reglementate prin HG 755/1998 (clasificată), cu modificările ulterioare (de asemenea clasificate).
https://www.mediafax.ro/politic/perechea-tecau-lindstedt-in-sferturi-la-bastaad-9848964
Conform Legii nr. 14/1992 (privind organizarea și funcționarea SRI), “Serviciul Român de Informații concură la realizarea protecției antiteroriste a demnitarilor gardați de Serviciul de Protecție și Pază, în situația când aceștia sunt vizați de amenințări cu acte de terorism”. La acel moment premierul Boc era obiectul unor amenințări, dar a celei teroriste nu.
este denumirea sub care apare în actul oficial. De fapt Eurocopter EC155, un membru mai nou (1996/7) al familiei Dauphin. Vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Eurocopter_EC155
https://www.sri.ro/articole/un-acord-cadru-intre-reprezentantii-SRI-si-operatorul-economic-Airbus-Helicopters-Romania-SA.html
idem
https://www.aviatiamagazin.com/featured/serviciul-roman-de-informatii-cumpara-6-elicoptere-de-la-airbus-helicopters/
https://www.zf.ro/eveniment/incendiu-la-un-hangar-al-sri-din-aeroportul-baneasa-din-capitala-8372706
https://umbrela-strategica.ro/romaero-isi-plateste-din-datorii-cu-terenuri-cedate-sri-pentru-activitati-aeronautice
https://ro.distance.to/45.788447359071164,%2024.098173494673485/44.49709550546836,%2026.0840109229455
Desigur, este vorba despre toate tipurile de elicoptere și toate tipurile de misiuni, nu doar zborurile speciale prezidențiale.
“Misiunea [de la] Neptun” însemna, în perioada ceaușistă, transportarea pe perioada vacanței de vară a întregii cancelarii prezidențiale în stațiunea Neptun. Vezi https://www.gandul.ro/video/exclusiv-expertul-sorin-stoicescu-deplange-soarta-aviatiei-romanesti-nu-mai-suntem-cine-am-fost-nu-mai-punem-mana-sa-invatam-carte-20131577
https://www.g4media.ro/exclusiv-video-golf-pe-banii-statului-pentru-un-singur-om-presedintele-iohannis-si-a-amenajat-un-miniteren-cu-trei-gauri-la-vila-de-protocol-de-la-neptun.html
https://www.aviatiamagazin.com/headline/sri-preia-un-elicopter-de-la-scoala-superioara-de-aviatie-civila/
Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, structură cu sarcini antiteroriste din cadrul IGJR
Serviciul Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul IGPR