Verișorii SPEȚNAZ - unitățile de cercetare în adâncime ale armatelor fostului Tratat de la Varșovia

și mai ales ale României comuniste

Apariția în 1955 a Pactul de la Varșovia a dus la adoptarea unor tehnici și structuri militare noi în armatele țărilor aliate URSS. Un astfel de import au fost și trupele de cercetare în adâncime, pentru care izvorul de inspirație a fost spețnaz-ul sovietic.

Modelul SPEȚNAZ - originalul și copiile

După al II-lea Război mondial se părea că URSS urma să aplice unităților sale speciale (cercetare, partizani etc) același tratament pe care-l aplicau și țările occidentale - desființarea. Apariția armelor nucleare (rachete balistice tactice) a determinat însă conducerea Armatei Roșii să găsească metode de detectare și neutralizare a acestor sisteme de armament și astfel, la 24 octombrie 1950, ministrul apărării al URSS, A. M. Vasilevski, și șeful Marelui Stat Major, S. M. Ștemenko, au semnat directiva nr. Org/2/395/832 privind crearea unor unități de cercetare cu destinație specială. Conform directivei, la toate marile unități de nivel armată (de arme întrunite și mecanizate), corp de armată aeropurtat și la regiunile militare se prevedea crearea unui număr de 46 de “companii independente de cercetare cu destinație specială” (отдельных рот специального назначения), fiecare cu un efectiv de 120 de militari: 10 ofițeri, 10 sergenți, restul gradați și soldați¹. Cercetașii erau instruiți să opereze până la 200 km în spatele liniilor inamice, în cadrul unor elemente acționale denumite grupuri de cercetare- diversiune (разведывательно-диверсионных групп), formate din 8-10 militari. Fiecare astfel de companie spețnaz (специального назначения - “destinație specială”) era formată din două plutoane de cercetare, un pluton transmisiuni și un pluton de instrucție. În 1953, ca urmare a reducerii forțelor armate, din 46 de companii independente au rămas doar 11.

Prin amalgamarea companiilor spețnaz, GRU (Direcția Generală de Informații a Marelui Stat Major) a creat, în august 1957, cinci batalioane Spețnaz, fiecare format din: comandă, trei companii cercetare, o companie transmisiuni, un pluton de instrucție, unul auto și un pluton asigurare². Era prevăzut ca pe timp de pace aceste batalioane să se subordoneze regiunilor militare, pentru ca la război să treacă la comandamentele de tip front, misiunea lor principală fiind să pătrundă adânc în spatele liniilor NATO pentru a localiza și, de dorit, a distruge sistemele de rachete nucleare Matador³.

În perioada următoare schema avea să se amplifice : prin Ordinul nr. 140547/19 iulie 1962 al Marelui Stat Major, până la 1 ianuarie 1963 au fost formate la regiunile militare un număr de 10 brigăzi independente Spețnaz. La baza acestei decizii a stat Hotărârea CC al PCUS nr. 338/21 iunie 1961 „Cu privire la pregătirea cadrelor și dezvoltarea de tehnici speciale pentru organizarea și echiparea detașamentelor de partizani”. Trupele spețnaz primeau astfel. pe lângă misiunea principală de distrugere a armamentului nuclear, sarcina de-a executa diversiuni în adâncimea dispozitivul inamic, cu sau fără sprijinul formațiunilor de partizani (rezistență).

Militari în termen din Brigada 3 Spețnaz de gardă a Grupului de forțe sovietice din Germania comunistă, la începutul anilor 1980 Sursa: history.ru

Trupele spețnaz aveau să păstreze, în linii generale, aceeași organizare până în 1990, iar modelul spețnaz a fost exportat în armatele celorlalte țări membre ale Pactului de la Varșovia.

În 1957, spre exemplu, a fost înființată în armata cehoslovacă Compania 22 cercetare prin parașutare devenită în 1959 Batalionul 22 Cercetare și mai apoi, în 1961, Regimentul 7 parașutiști (7. výsadkový pluk - UM 7374 Holešov).

Militari în termen din Regimentul 7 Parașutiști (UM 7374 Holešov), unitatea de cercetare în adâncime a armatei cehoslovace (1964, sursa: kvh.estranky.cz)

În Polonia, în august 1957, la ordinul comandantului Diviziei 6 Desant aerian Pomerania a fost înființată Compania 2 Cercetare, staționată în Kołobrzeg. În noiembrie 1958, subunitatea a fost transferată la Wola Justowska (în apropierea Cracoviei).

Cadre din Batalionul 1 Asalt polonez pe timpul unei reuniuni înaintea intervenției în Cehoslovacia, în cadrul Operațiunii “Dunărea”.(Świdnica, 1968 via special-ops.pl)

În septembrie 1961, pe baza unui ordin al comandantului aceleiași Divizii 6 Desant, compania de cercetare a fost extinsă la efectivul unui batalion - Batalionul 26 Cercetare din Cracovia, redenumit în 1964 Batalionul 1 Asalt (1 Batalion Szturmowy)

Armata ungară a înființat în toamna anului 1959 Compania 34 Cercetare specială (34. különleges rendeltetésű mélységi felderítő század), subordonată Direcției a 2-a (Informații) a Marelui Statul Major, devenită batalion în 1962. În 1963, Batalionul 34 Cercetare în adâncime s-a mutat la Szolnok, în cazarma din strada Thököly.

Spețnaz-iștii români - cercetașii în adâncime

Înainte de-a depăna istoria trupelor românești de cercetare în adâncime să lămurim un lucru: se face frecvent o confuzie între parașutiștii să le zicem convenționali, în fapt unități de infanterie pregătite să efectueze și manevra pe verticală, prin desant aerian, și parașutiștii speciali, cercetașii-parașutiști sau cercetașii în adâncime. Primii operează cel mai frecvent în formații de tip companie și mai mari (zeci-sute de oameni), ceilalți în subunități mici de tip echipă, grup, mai rar detașament (câțiva militari, excepțional zeci). Noi ne vom ocupa azi de ultima categorie.

În România cercetașii speciali au răsărit din trunchiul unității de parașutiști. Aceasta a fost înființată la 1 noiembrie 1950 când în conformitate cu Ordinul M.F.A. nr. 123249 din 18 octombrie 1950 s-a reînființat Batalionul 1 Parașutiști, în subordinea Centrului de Instrucție al Forțelor Aeriene de la Tecuci. La început batalionul a fost organizat pe:

• două companii de pistolari (din cauza lipsei de personal doar una era încadrată)

• o companie de mitraliere,

• o companie aruncătoare,

• plutoane de cercetare, transmisiuni, pionieri, chimic și puști a.t.

După o scurtă dislocare în garnizoana Botoșani, începând cu luna mai 1951, batalionul de parașutiști⁴ se stabilește în municipiul Buzău.

La 1 februarie 1958 a fost înființată prima unitate românească de cercetare în adâncime, Compania de cercetare specială. Subunitatea făcea parte din batalionul de parașutiști, și înlocuia în organigramă plutonul de cercetare al acestuia. În septembrie 1962 au fost înființate Compania a 2-a cercetare specială și Compania transmisiuni, ambele în subordinea aceleiași unități de parașutiști. Companiile de cercetare erau organizate pe 3 plutoane a câte 2 grupe de cercetare. Cele trei companii erau subordonate operativ direct Marelui Stat Major (prin intermediul DIA) motiv pentru care, în noiembrie 1962 și au fost puse sub comanda unui locțiitor al comandantului batalionului de parașutiști, separate astfel de componenta convențională a acestuia (companiile de pistolari).

Pe 15 iulie 1963, Batalionul 36 Desant Paraşutare devine Regimentul 60 Desant Paraşutare, constituit dintr-o componentă convențională:

• două batalioane de desant-parașutare,

• un batalion desant-parașutare (cadre),

• o baterie a.t. (anti-tanc),

• plutoane de cercetare, transmisiuni, pionieri și antichimic

la care se adăuga componenta specială (spețnaz) - nou-înființatul (tot la 15 iulie) Batalion de cercetare în adâncime. În subordinea acestuia intrau cele două companii de cercetare prin paraşutare şi compania transmisiuni.

La sfârșitul anilor ‘50, atât pentru Spețnaz cât și pentru cercetașii-parașutiști români “misiunea de bază era cercetarea și descoperirea raioanelor de dispunere a mijloacelor și armamentelor de nimicire în masă și distrugerea acestora”⁵. În sprijinul pregătirii, ”doi ofițeri au obținut aprobarea să confecționeze la U.R.A.- Bacău, în mărime reală, machetele și instalațiile de lansare pentru 4 rachete “Honest John” și “Pershing”. Acestea au fost montate în poligonul de antrenament […] al R. 60 Dst. prșt. Buzău. Motivul confecționării și instalării mijloacelor […] din dotarea armatelor țărilor membre NATO a fost instruirea cât mai aproape de realitate […]. Acestea au fost aduse la Buzău în mare secret”⁶.

În 1970, cele 2 companii de cercetare trec de la organizarea pe plutoane la cea pe grupuri de cercetare (7 respectiv 2 grupuri de cercetare și câte un pluton de transmisiuni). Grupul de cercetare era compus din comandant (ofițer) și 6 militari în termen. În același an era înființat un pluton de instrucție specială (cu 2 grupuri de cercetare), devenit în 1972 companie de instrucție specială (cu 5 grupuri de cercetare și un pluton de transmisiuni). Această subunitate “avea ca misiuni de îndeplinit în dispozitivul inamicului: realizarea de distrugeri, efectuarea de infectări (contaminări) folosind substanțe toxice de luptă, incendii și pătrunderea în obiective”⁷, adică diversiuni. Un fost ofițer al acestei companii își amintea: “Înființarea subunității de instrucție specială a avut ca scop principal pregătirea militarilor cercetași în distrugerea unor elemente (obiective) ale inamicului, incendierea și infectarea acestora. […] militarii învățau modul de aplicare a încărcăturilor pe obiective rutiere, de cale ferată, clădiri etc. […] O altă categorie de instrucție căreia i-am acordat o mare atenție a fost cunoașterea armelor de nimicire în masă (C.A.N.M.), cunoașterea mijloacelor incendiare și a mijloacelor biologice”⁸. În 1975, compania instrucție specială devine companie de cercetare în adâncime (Cp. 3 Cc. ad.) cu aceleași misiuni ca celelalte două⁹.

În iunie 1976, Batalionul de cercetare iese din subordinea Regimentului 60 desant și devine unitate independentă în subordinea Direcției Informații din M.St.M., cu denumirea Batalionul 404 Cercetare în adâncime prin parașutare. În exterior această schimbare organizatorică nu a atras atenția, Regimentul 60 desant continuând să ofere o foarte bună mascare pentru spețnaziștii Batalionului 404. Din exterior poate doar indicativele celor două unități erau diferite: “UM 01847 Buzău” pentru Regimentul 60, respectiv “UM 01174 Buzău” pentru 404.

Începând cu finalul anului 1978 intra în vigoare un nou ștat oganizare, care va rămâne valabil în ultima perioadă a regimului Ceaușescu. În noua formulă, Batalionul 404 era compus din 2 companii de cercetare (compania a 3-a era desființată), fiecare având în subordine 7 grupuri de cercetare. “Diversioniștii” batalionului erau concentrați în 2 subunități speciale: grupul cercetare geniu-distrugeri, respectiv grupul cercetare chimic. În concepția de utilizare de atunci, “în funcție de misiune, din cadrul celor două grupuri erau selecționați specialiști geniu- distrugeri sau chimiști, care erau dați ca întărire la grupurile de cercetare”¹⁰.

Cercetașii de la armate

Pe lângă cercetașii-parașutiști de la Buzău, aflați la dispoziția șefului MStM, la 1 iulie 1969 au fost înființate două subunități de același tip în subordinea armatelor de arme întrunite ce acopereau teritoriul României: Compania 313 Cercetare în adâncime inițial la Caracal, mutată la scurt timp la Bucureşti (la Armata 1), şi Compania 317 Cercetare în adâncime de la Huedin-Cluj (la Armata 3).

În 1980, odată cu expandarea organizării militare a României de la două la patru armate, se înființează încă două companii de cercetare în adâncime, subordonate șefilor cercetării acestor armate (și nu șefului DIA):

• Compania 374 Cercetare în adâncime (UM 01447 Craiova) de la Craiova, subordonată Armatei a 3-a,

• Compania 386 Cercetare în adâncime (UM 01451) de la Buzău, în subordinea Armatei a 2-a.

• Compania 313 (UM 01051) rămâne afectată Armatei 1,

• iar Compania 317 (UM 01049) continuă în subordinea Armatei a 4-a (Cluj, fosta Armată a 3-a).

Existența acestor subunități a rămas puțin cunoscută până în zilele noastre, la asta contribuind și mascarea sediilor acestor structuri în interiorul cazarmelor unor unități convenționale.

Așa cum probabil ați remarcat, în Buzău își aveau sediul două structuri de cercetare în adâncime: Batalionul 404 Cercetare (UM 01174), dizlocat în cazarma Regimentului 60 Parașutiști din zona Crâng, și Co. 386 Cercetare. Aceasta din urmă și-a avut sediul inițial în cazarma Regimentului 47 Transmisiuni pentru ca din septembrie 1985 să se mute în cazarma Regimentului 3 Geniu din Mărăcineni (nord de oraşul Buzău). Compania 317 era mascată sub aparența unei unități de vânători de munte, motiv pentru care militarii purtau ținuta tipică acestei arme (beretă verde, bocanci de munte).

Așa cum își aminteau niște foști militari ai subunității “UM 01051 ( compania 313 ,,cercetare în adâncul dispozitivului inamic “ ) ...parcă ăsta era indicativul....era mascat de o unitate de transmisiuni”, “se afla la ultimul etaj al uneia din cladirile celei mai mari unitati de transmisiuni din tara de pe soseaua Bucuresti- Magurele”. Un vecin de-al cercetașilor-parașutisti de la UM 01447 Craiova, fost militar în termen, remarca: “erati in curte la 01136”, adică la UM 01136, o unitate de reparatie tehnică militara situată în Craiovița Nouă, numai bună să servească drept paravan spețnaziștilor noștri.

Secretomania era atât de mare încât denumirea în clar a unităților era necunoscută militarilor în termen. Într-o conversație pe Facebook, unul dintre foștii cercetași spunea “De companía 313 cercetare sincer nu am auzit, insa toata unitatea era doar o companie”. Un alt cercetaș, puțin mai vârstnic, încerca să-l ajute: “ai spus ca nu ai auzit de compania 313 ....asta era indicativul de luptă al unități”.

Cum erau organizate companiile de cercetare în adâncime subordonate armatelor? “Cp. 386 Cc. Ad. era alcătuită din: comandă (trei funcţii), 5 grupuri de cercetare în adâncime prin paraşutare, 2 grupuri de cercetare geniu şi chimic (prin paraşutare), 1 pluton transmisiuni şi 1 pluton transport”¹¹. Rezerviștii Co. 313 dezvăluiau: “compania era alcătuită din 7 grupuri de cercetare și un grup de aprovizionare și transport” la care se adăuga “un pluton de transmisiuni, nenaviganti (ciocanitorile așa le spuneam), care în timpul misiunilor de luptă erau împărțiți la fiecare grup de cercetare”. Între cele 7 grupuri exista “un grup cercetare geniu şi distrugeri”¹². Un fost militar în termen din Co. 374 Cc. ad. descria organizarea propriei subunității: “Eu am fost transmisionist la această companie de cercetare diversiune prin desant! Era formată din cinci grupuri comando,un grup de geniu și unul chimic! Plutonul auto și plutonul transmisiuni!”. Deci cele 4 companii aveau aceeași organigramă.

Militari în termen din Compania 313 Cercetare în adâncime (cca. 1988, via Facebook)

Alți cercetași în adâncime

Și la eșaloanele tactice (divizie și mai jos) existau elemente de cercetare în adâncime. Astfel, fiecare Batalion de cercetare din subordinea diviziilor (mecanizate, tancuri) avea în subordine câte o companie de cercetare în adâncime compusă din 5 grupuri cercetare. La Brigăzile de vânători de munte exista câte o companie de cercetare, care pe lângă cele două plutoane de cercetare la contact avea și 3 grupuri de cercetare în adâncime. Cele 4 regimente de parasutisti, aparținând Aviației Militare nu forțelor terestre, își aveau propriile subunități de cercetare. Astfel, “la 1 iulie 1986, se produce o nouă reorganizare a regimentului [64 Parașutiști -n.n.], fiind înfiinţate Compania cercetare și pregătire specială, cu cinci grupuri de cercetare”¹³.

O diferența majoră între toate aceste subunități era adâncimea până la care operau: 20- 40 km pentru cercetașii de la divizii/brigăzi, peste 50 km cei de la armate, peste 100 km pentru cei de la 404.

Ne oprim aici, amintind doar în trecere existența unor elemente de cercetare în adâncime și la Marina militară (plutonul de cercetare de la Batalionul de infanterie marină și scafandrii de luptă - incursiune).

Misiuni, procedee, pregătire

Unitatea de cercetare în adâncime era pregătită să efectueze două tipuri de misiuni: culegere de date și informații (în principal prin observare) și diversiuni (distrugerea unor ținte militare, în special prin utilizarea de încărcături explozive). Acțiunile grupurilor de cercetare în adâncime românești pot fi asimilate celor ale grupurilor de cercetare- diversiune sovietice. În jargonul militar românesc al vremii, termenul cercetare-diversiune era rezervat, cu pudibonderie, doar armatelor occidentale. “Diversiune” avea (și are) o conotație negativă, fiind considerată o metodă specifică statelor imperialiste. În practică însă, lucrurile stăteau altfel …

Până în 1989, concepția de utilizare a structurilor de cercetare în adâncime în armata României socialiste și accentul în pregătire a pendulat între cercetare și diversiune. Potrivit unui fost ofițer al unității, pregătirea în 404 a evoluat în 4 faze:

• între 1958- 1964¹⁴ și 1970- 1978¹⁵, accentul s-a pus pe culegerea de date și informații (cercetare)

• între 1964- 1970¹⁶ și 1978- 1989¹⁷, greutatea în pregătire a căzut pe diversiune

Pe lângă cele două misiuni principale, una dintre activitățile curente ale B. 404 Cc. era testarea sistemelor de pază ale cazărmilor Armatei. O altă misiune mai deosebită, denumită “antiinfracțională”, atribuită Batalionului 404 în 1981, a fost cea de capturare a militarilor dezertori înarmați, .

Vom trece în revistă trei procedee specifice cercetașilor în adâncime. Primul este utilizarea “legendelor”, a acoperirilor. Pentru asta erau utilizate diverse ținute civile. Un fost ofițer din 404 își amintea: “În anii 1965- 1983, companiile de cercetare aveau în magazii, primite de la Direcția de Informații [DIA- n.n.], haine civile și diverse uniforme, de ceferist, vânător, pădurar etc. Eu însumi am fost îmbrăcat în astfel de haine. Deseori s-a întâmplat ca aceste haine să rămână îngropate în raioanele de acțiune, cercetașii nereușind să mai ajungă la ele pentru a le recupera”¹⁸. Metoda era utilizată și de companiile de cercetare ale armatelor, un rezervist din Co 313 Cc. ad. mărturisind recent: “știu ca erau tot felul de ținute în magazie ( de CFR , controlor ITA . Padurar ....etc...) se punea accent pe acoperire....insemne de arma purta fiecare ce vroia”.

Un alt procedeu specific era diversiunea prin utilizarea explozivilor. Pentru niște structuri cu efective și putere de foc scăzută, folosirea explozivilor e una dintre puținele posibilități de a produce efecte kinetice. Grupurile de cercetare (-diversiune) erau pregătite să se infiltreze în tăcere în preajma unui obiectiv, pe care să aplice în liniște încărcăturile explozive, după care să se exfiltreze, totul făcându-se evitând forțele adverse.

Distrugerea cu explozivi e mai mult știință decât artă. Succesul unei astfel misiuni depinde, cu atât mai mult pentru cercetașii aflați în teritoriul ocupat, de calculul precis al cantității de explosiv și de amplasarea încărcăturilor. Referitor la acest lucru, ofițerul responsabil cu pregătirea de diversiune (geniu-distrugeri) în Batalionul 404 își amintea: “Odată cu darea în exploatare a poligonului [de geniu-distrugeri, în 1978 -n.n.] a început o dispută destul de importantă […]: Cum? Atâta exploziv este necesar pentru a distruge o grindă de pod, sau un pilon de pod, o gură de tunel sau un baraj etc. Datorită unei erori regretabile și unei comodități condamnabile se instalase ideea că poți executa distrugerea unui pod cu o încărcătură concentrată de maximum 10- 15 kg“¹⁹. A durat ceva timp până ce eșaloanele superioare și cercetașii din grupuri să fie convinși că lucrurile nu stăteau așa. “Instrucția genistică fusese într-o eroare regretabilă” …

Al treilea procedeu neconvențional care ne-a atras atenția era infectarea obiectivelor cu agenți biologici, specialitatea diversioniștilor din grupa cercetare chimică. Prea multe detalii asupra acestui subiect nu se cunosc.

În perioada de început a cercetașilor-parașutiști, militarii în termen erau recrutați dintre tinerii cu origine politică sănătoasă, dintre care 1/3 erau etnnici germani (Transilvania, Banat), 1/3 turco-tătari (Dobrogea) iar restul români neaoși. După o vreme s-a renunțat la criteriul etnic, elementul principal în selectare rămânând absolvirea unei școli profesionale.

Referitor la pregătirea militarilor din Co. Cc. ad. ale armatelor, am compilat amintirile unor foști membrii ai Co. 313:

• “salturile le facea[m] la Titu Boteni unde statea[m] cam o lună într-un cort amplasat lingă infirmeria regimentului de parașutiști la marginea pădurii”. “Am prins doua tabere la Boteni, prin mai si prin august 10+8 salturi inclusiv trei de noapte in conditii meteo grele”.

• “Au ma8 fost doua tabere de schi in decembrie 87 si 88 o tabara de alpinism(toate la Diham), doua tabere de apa cu cortul pe langa ape, prin paduri, vara”.

• “Am mai avut si vreo 58 de sedinte de tragere cu pistolul mitraliera, pusca cu luneta si pistolul, unele repetate cu ciclul urmator”.

Armament

Ca armament individual, cercetașii-parașutiști au utilizat inițial PPȘ - produs sub licență la Cugir (tip Șpaghin). În 1960 intra în dotare pistolul mitralieră de producție cehoslovacă Samopal vz. 26 (sau Sa vz. 48b/52) cal. 7,62, cunoscut la noi ca “BZ”, pentru ca din 1966 cercetașii de la Buzău să primească PM (Pistol Mitralieră) cal.7,62 cu pat rabatabil md.1965, produs de UM Cugir ( tip AKM)

Pistoale mitralieră Șpaghin (sus) , Samopal/”BZ” (mijloc), PM md.1965 (jos).

Existau în dotare și pistoale, inițial modelul sovietic TT (Tokarev), iar din 1977 Carpați-ul românesc.

Pistoale din dotarea elementelor de cercetare: TT (stânga), Carpați (dreapta)

Ca armament colectiv, plutoanele de cercetare în adâncime aveau alocate inițial câte o pușcă-mitralieră sovietică RPD, la care s-a renunțat la scurt timp după înființare (în 1960). După 1981, odată cu preluarea misiunilor “antiinfracționale”, la fiecare grup de cercetare s-a primit câte o PSL (Pușcă Semiautomată cu Lunetă) md. 1974 (tip Dragunov)

Pușcă Semiautomată cu Lunetă (PSL) md. 1974

Pentru comunicațiile la mare distanță cu centrul de comunicații al Batalionului, elementele de cercetare în adâncime (plutoane, din 1970 grupuri) erau dotate cu stații radio pe U.S., de producție sovietică: inițial R-350, din 1960 s-a trecut la varianta modernizată, R-350M, pentru ca după 1973 să intre R-354.

Stații radio din dotarea elementelor românești de cercetare în adâncime: R-350 (stânga), R-350M (centru) și R-354 (dreapta) Sursa: cryptomuseum

Cercetarea în adâncime astăzi

La intrarea României în NATO, cercetașii în adâncime au fost principala sursă de personal atât pentru forțele de operații speciale cât și pentru Batalionul HUMINT. Cu toate astea, structurile de cercetare în adâncime n-au dispărut din armata română astfel că în Forțele Terestre regăsim azi:

• Batalionul 313 Cercetare în adâncime (UM 01051 Clinceni) - continuatorul Co. 313 Cercetare în adâncime - care e subordonat Bg.18 ISR. Sediul unității se învecinează cu cazarma Batalionului 495 Parașutiști (UM 01971 Clinceni) - unitate de parașutiști convenționali, infanteriști, aflat în subordinea Brigăzii 1 Sprijin manevră - pe soseaua Aeroportului nr 2²⁰ . Ca o mențiune, Batalionului 495 își are propriul pluton de cercetare (parașutiști), organizat pe grupe²¹.

• câte o companie de cercetare în adâncime în subordinea Regimentului 317 ISR (UM 01049 Cluj), succesor al Co. 317 Cc. adâncime), respectiv a Regimentului 528 ISR (UM 01297 Brăila).

Odată cu utilizarea dronelor de cercetare, rolul cercetașilor în adâncime s-a diminuat, dar viitorul acestei specialități e încă incert. În SUA, US Army a desființat ultima unitate de cercetare în dispozitiv (LRS - long range surveillance) în 2017²², pentru ca, nu după mult timp, să se constate că decizia a fost pripită²³. Trupele de marină (US Marine Corps) în schimb și-au păstrat unitățile de acest tip (force recon companies).

Concluzii

În anii 80, trupele de cercetare în dispozitiv ale armatei Românie socialiste erau compuse din:

• Batalionul 404 Cercetare în adâncime (UM 01174 Buzău) la dispoziția șefului Marelui Stat Major și în subordinea șefului Direcției de Informații (DIA)

• patru Companii de cercetare în adâncime (313, 386, 374, 317), fiecare la dispoziția șefului de Armată căreia îi era alocată (A1, A2, A3, A4) prin intermediul șefului cercetării armatei

• Grupuri de cercetare în adâncime mai existau în structura batalioanelor de cercetare ale diviziilor și a companiilor de cercetare ale brigăzilor de vânători de munte și ale regimentelor de parașutiști.

O evaluare a efectivelor grupurilor de cercetare în adâncime pentru România anilor 80 (nivel armată și mai sus) arată astfel: 16 grupuri la B. 404 Cc (a câte 6 militari), 4x7 (28) grupuri la Companiile de cercetare în adâncime de la armate. Total: 44 grupuri (aprox. 265 oameni).

Modelul urmat de structurile de cercetare în adâncime românești era similar celui al celorlalte țări membre ale Pactului de la Varșovia: unitățile spețnaz sovietice. Toate acestea erau specializate în culegere de date și informații (azi s-ar numi “cercetare specială”) și diversiune (cel mai frecvent prin utilizarea distrugerilor cu explozivi). Erau, prin urmare, unități de cercetare- diversiune de tip sovietic - SPEȚNAZ.

Bibliografie

Сергей Козлов Спецназ ГРУ: Очерки истории Москва: Русская панорама, 2009

https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%92%D0%BE%D0%B8%D0%BD%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B5_%D1%84%D0%BE%D1%80%D0%BC%D0%B8%D1%80%D0%BE%D0%B2%D0%B0%D0%BD%D0%B8%D1%8F_%D0%93%D0%A0%D0%A3_%D0%A1%D0%A1%D0%A1%D0%A0#cite_note-%D0%9E%D0%98-2-18

Tor Bukkvoll “Spetsnaz. A History of the Soviet and Russian Special Forces” University Press of Kansas, 2024

Mark Galeotti, Johnny Shumate “Spetsnaz: Russia’s Special Forces” Osprey, New York, 2015

O 7. výsadkovém pluku (VÚ 7374 Holešov) a jednotkách zvláštního určení vůbec.
Plk. v.v. Ing. Jiří Dufek, náčelník štábu 7. výsadkového pluku LINK

https://pl.wikipedia.org/wiki/1_Batalion_Szturmowy

https://hu.wikipedia.org/wiki/MH_34._Bercs%C3%A9nyi_L%C3%A1szl%C3%B3_K%C3%BCl%C3%B6nleges_M%C5%B1veleti_Z%C3%A1szl%C3%B3alj

Gral. bg. (r) Dumitru Miu “Batalionul 404 Cercetare. Istoria unor învingători” Ed. a II-a (revăzută și adăugită), Editgraph, 2021

LINK Scurt istoric al parașutismului militar românesc

cercetare dispozitiv Co313/ UM 01051 link grup cc geniu-distrugeri

LINK Companiei 386 Cercetare în Adâncime (UM 01451 “Cercetasii de dupa pod” )

Grup Facebook “Um 01051 Bucuresti-Cercetare prin parasutare in adancimea dispozitivului inamic, cunoscut si sub numele Cercetare- diversiune. Contingentul septembrie 1987- ianuarie 1989”: https://www.facebook.com/groups/949352566204898/posts/1342952243511593/

Note

1. Bukkovell, cap. 1, pag. 26

2. Galeotti, pag. 15

3. idem

4. De-a lungul anilor, unitatea de parașutiști a purtat diverse denumiri: Batalionul 597 Parașutiști (1951-1952), Regimentul 246 Desant-Parașutare (1952-1955), Batalionul 1025 Desant-Parașutare (1955-1958) și Batalionul 36 Desant-Parașutare (1958-1963).

5. Miu, pag. 51

6. Miu, pag. 51

7. Miu, pag. 150

8. Miu, pag. 123-124

9. Miu, pag. 113

10. Miu, pag. 185

11. Col. (r) dr. Costel Olteanu “Cercetașii de dincolo de pod” în revista “Cercetașii buzoieni” (anul I, nr. 1, februarie 2013)

12. https://www.curierul.ro/schimbare-la-comanda-centrului-de-instruire-pentru-geniu-eod-si-aparare-cbrn-panait-donici-colonelul-petre-barbu-se-pensioneaza-pe-31-mai/

13. https://anpr96.com/scurt-istoric-al-regimentului-64-parasutisti-boteni/

14. Miu, pag. 36

15. Miu, pag. 153

16. Miu, pag. 132

17. Miu, pag. 184

18. Miu, pag. 63

19. Miu, pag. 26

20. https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/115871795

21. https://rft.forter.ro/caleidoscop-militar/24337/despre-salturi-%C8%99i-afganistan și Exerciţiul “SENZORUL 20” (video)

22. vezi articolul The Last LRS: Leaving a legacy behind (link ): “Due to changing operational demands, the Army made the decision two years ago to end the LRS force structure and in 2017, the three active Army LRS units were deactivated along with the seven Army National Guard units spread across the United States”.

23. vezi “Fixing the Army’s Deep Reconnaissance Problem: Rebuild It’s Long-Range Surveillance Capabilities” (link)