SIE și spionajul electronic - unitatea secretă despre care nu trebuie să ,,, (imagini în premieră)

Sediile Securității (VIII)

La ceas aniversar (împlinim vreo de 67 de articole), ne-am gândit, cititorule, să apelăm la ajutorul tău. Nu, nu e vorba despre bani. E vorba despre viață. Da, despre viatâ. Despre viață și moarte.

Proiectul nostru s-a născut dintr-un experiment. Scopul acestuia a fost să aflăm dacă informația curată, argumentată, poate seacă, are șanse de supraviețuire în ecosistemul media românesc. Altfel spus, dacă există români care să consume și ANALIZĂ, pe lângă șaorma zilnică de ȘTIRI, COMENTARII și INFOTAINMENT. Am ales să ne ocupăm de tematica securității naționale (în sens larg), un domeniu atât de “mitizat” în România. Ne-am gândit că un laborator potrivit ar fi Substack, tărâm despre care se spune c-ar fi populat cu oameni care pot înțelege ce citesc. Și ne-am propus termenul de 1 an pentru a trage propria concluzie.

Scadența se apropie, așa că ajutați-ne să ne hotărâm dacă e cazul să continuăm:

- like, subscribe, comment, restack (răsfoiți și articolele noastre mai vechi, poate unele merită același tratament) pentru pentru

- unsubscribe sau I don’t care pentru contra (în acest caz promitem un spectacol grandios, cu cortegiu funerar și o colivă inedită, obținută după o rețetă străveche, furată dintr-o carte dacică de bucate).

Acceptăm și sugestii, întrebări, urări și blesteme la ROSINTermini@proton.me .

Mulțumim!

Colectivul BOOFNITZEL

Cam toate statele lumii au agenții specializate în spionarea comunicațiilor altor state. Dacă numele unora dintre aceste “cabinete negre” moderne sunt cunoscute și recunoscute (NSA, GCHQ), metodele și rezultatele lor sunt ascunse cu strășnicie. Secretul spargerii cifrului german Enigma a fost dezvăluit abia la 30 de ani de la terminarea celui de-al II-lea Război mondial.

Există unele indicii că și România are un astfel de serviciu ultrasecret, al cărui nume e necunoscut inclusiv publicului avizat. Articolul de azi e rezultatul încercării noastre de a desluși acest mister.

Important! Materialul următor e obținut folosind în integralitate informații din surse publice. Am încercat să selectăm doar acele elemente care credem că sunt necesare unei înțelegeri corecte a cercetării noastre. Chiar și așa, materialul rezultat e destul de voluminos. Sperăm că veți depăși acest obstacol pentru a vă bucura de informații în premieră.

Introducere

Pentru mulți români preocupați de “servicii”, STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale) e un fel de NSA (unii îi spun și NASA, dar asta-i altă poveste) dar mai mic, care se ocupă de comunicațiile secrete ale statului și de interceptări. Este adevărat? În mica măsură. Să explicăm.

Mai întâi, STS, conform propriei legi de organizare, are o singură atribuție: “organizează, conduce, desfăşoară, controlează şi coordonează activităţile în domeniul telecomunicatiilor speciale pentru autorităţile publice din România şi pentru alţi utilizatori prevăzuţi în anexa nr. 1.” E exclusă interceptarea, mai ales că, în aceeași lege, se menționează

“Articolul 6 (1) Cadrele militare şi salariaţii civili din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au obligaţia de a asigura confidenţialitatea în utilizarea telecomunicatiilor speciale, interceptarea comunicaţiilor fiindu-le interzisă.”

În al doilea rând, STS nu asigură transmisiunile pentru toate instituțiile statului român. Ministeul Apărării, de exemplu, are propriul sistem de comunicații. Și există încă un jucător în domeniu, mai puțin vizibil: SIE (Serviciul de Informații Externe). De acesta ne vom ocupa azi.

Scurt istoric

Istoria noastră începe în 1967¹, când în interiorul Securității se formează două unități de telecomunicații speciale:

• Serviciul B, cunoscut dintr-un articol mai vechi (aici) și care, în linii mari, va deveni STS-ul² de azi,

• și geamănul secret, Serviciul Central de Cifru şi Transmisiuni Cifrate/Serviciul E

Ambele făceau parte din Direcția Generală de Tehnică Operativă (DGTO), o structură a Securității care adăpostea toate unitățile tehnice cu preocupări “exotice” (interceptări telefonice, pătrunderi în apartamente, instalări de microfoane, percheziții secrete etc).

În 1972, Serviciul E a fost scos din subordinea DGTO și trecut la DIE/UM 0920, în cadrul căreia, împreună cu alte două servicii³ , constituia Brigada M⁴.

După fuga lui Pacepa în SUA (1978), DIE - serviciul românesc de spionaj, al cărui director-adjunct fusese acesta - este restructurat, adică spart în mai multe componente. Cu această ocazie, Serviciul E devine Centrul de Cifru și Transmisiuni Cifrate (CCTC) - cu indicativul UM 0525 - , și iese din subordinea șefului spionajului extern, unitatea “funcționând ca direcție independentă, subordonată direct șefului Departamentului Securității Statului [Securității - n.n.]”⁵.

După 1989, DIE a fost reconstituit din fragmentele în care a fost spart anterior, și cu această ocazie se rebranduiește (devine SIE), cosmetizare determinată de câștigarea propriei “independențe” instituționale (de această dată Securitatea a fost “restructurată”/spartă în mai multe componente independente - SRI, SPP, etc). Astfel, CCTC/UM 0525 devine CNCTC (Centrul Național de Cifru și Transmisiuni Cifrate)⁶, unitate în cadrul SIE.

Organizare și funcționare

Din punct de vedere funcțional, Serviciul E era articulat, potrivit statului de organizare din 1967-68⁷, pe următoarele componente:

Comanda serviciului (1 șef serviciu independent ajutat de 3 locțiitori - toate aceste funcții prevăzute cu grad de general-lt!!!),

Componenta tehnică centrală de transmisiuni radio, cu:

• Centrul de radio emisie (22 posturi)

• Centrul de radio recepție Brănești (12 posturi)

• Laboratorul întreținere radio (17 posturi)

Componenta operațională de transmisiuni radio, responsabilă de efectuarea propriu-zisă a comunicațiilor cu exteriorul, compusă din:

• Secția legături radio, telex și cifru, cu

  • Birourile 1 - 4 Radio (fiecare cu câte un șef-birou și 8 ofițeri legături speciale),

  • Biroul Telex (1 șef-birou și 10 ofițeri legături speciale)

  • Birourile 1- 4 Cifru (fiecare cu 1 șef-birou și 11 of legături speciale)

• Secția personal exterior și materiale cifru

  • Biroul evidență materiale de cifru și control

  • Personal cifru pentru schimb exterior (33 ofițeri legături speciale)

  • Personal cifru în străinătate ( 160 ofițeri legături speciale)

Componenta de producere și administrare a materialului de cifru (la acel moment erau la modă benzile-cifru, cărțile de coduri etc), adică

• Secția H (șef lt-col Cristescu Ilie)

  • Birourile 1 - 3 (fiecare cu 1 șef-birou, 1 locțiitor și câte 4 -5 lucrători prim H)

  • Biroul 4/Tipografie ( 1 șef-birou, 1 locțiitor, 11 lucrători prim H, 2 tipografi și 3 subofițeri pază)

  • Centrala benzi cifru ( 5 ofițeri tehnici)

Componenta de suport, cu:

• Secretariat

• Birou Personal

• Birou spate

• pază cifru (8 subofițeri pază)

• Transporturi auto (6 șoferi)

• personal întreținere uzine și antene (5 electricieni, 3 electromecanici, 4 fochiști, 6 îngrijitori)

Efectivul inițial era de 437 de posturi pentru ca un an mai târziu, în 1968, să ajungă la 470 posturi, prin creșterea numărului de cifratori/ofițeri legături speciale (concomitent cu numărul de ambasade) dar și prin înființarea unei structuri noi, Secția de decriptare, cu un efectiv inițial de 6 criptanaliști.

Schematic, putem înțelege că unitatea funcționa astfel: cifratorii (sau cifrorii), aflați fie la sediul din țară (la Secția legături radio, telex și cifru) fie la ambasadele noastre din lume (dar gestionați de Secția personal exterior) cifrau și descifrau corespondența cu Bucureștiul ( a se înțelege ministerul de externe, ministerul comerțului cxterior, ministerul apărării și, desigur, DIE). Cifratorii din țară erau grupați pe birouri organizate geografic sau funcțional (pe ministere), pentru o bună compartimentare a informațiilor.

Pentru transmiterea radiogramelor cifrate se folosea tehnică radio de proveniență vestică (la misiunile diplomatice) care se “legau” de centrul de emisie, respectiv de recepție (Brănești), din țară, acestea fiind, la rândul lor, în legătură directă cu sediul central al unității.

Pentru cifrarea-descifrarea radiogramelor se foloseau, începând cu 1968, mașini de cifrat⁸ (de proveniență occidentală, nu sovietică). “Materialul de cifru” însă ( benzile cifru și codurile, care erau introduse alături de mesajul în clar în mașinile de cifrat pentru a ieși mesajul cifrat. Azi le avem în cip-uri!) era produs în țară, în mare secret, la Secția H și apoi expediat, prin curier diplomatic, la misiunile noastre diplomatice.

Cifratorii aflați în misiune externă, la ambasade, lucrau sub acoperire diplomatică. Dat fiind contactul cu informații clasificate, inclusiv cu cel venit de la aparatul de spionaj, beneficiau de un regim contrainformativ și de securitate foarte strict. Asta nu a împiedicat însă defectarea în Occident a unora dintre ei⁹, împreună cu materiale clasificate la care au avut acces,.

În decembrie 1989, unitatea (CCTC) avea un efectiv de 475 de oameni, care reprezenta peste 22% din totalul de 2.122 de lucrători din aparatul de Securitate cu sarcini în exterior (1.059 la UM 0544/CIE - informații externe, 451 la UM 0195 - contrainformații externe și 137 la UM 0107/ICE Dunărea - “afaceri” externe)¹⁰.

Spionaj radioelectronic

Dar să revenim la subiectul nostru, că pare că-l ocolim: cine intercepta și spărgea cifruri în România?

Criptanaliză

În 1968, așa cum am văzut, în sânul Serviciului Central de Cifru și Transmisiuni Cifrate s-a înființat o Secție de Decriptare (foarte târziu în comparație cu majoritatea statelor moderne, inclusiv cele din blocul sovietic) compusă din 6 criptanaliști. Criptanaliza definește ansamblul de activități care are drept scop “spargerea” cifrurilor (“codebreaking”) pentru a avea acces la mesajele “în clar”. Putem spune, deci, că Secția Decriptare era o subunitate cu misiune SIGINT, ascunsă în interiorul unității de “telecomunicații speciale” externe.

Ce se criptanaliza? Maierean și Dulciu¹¹, autori ai unei istorii (sau criptoistorii) a criptologiei românești, notau: “Șeful acestei secții, colonelul inginer Ilie Cristescu [fost șef al Secției H, care elabora material de cifrare - n.n.], împreună cu matematicienii și filologii din subordine, a pus pe baze moderne, cu rezultate remarcabile, procesul de criptanaliză”.

Așadar succese despre care nu se cade să aflăm nici acum, la peste 50 de ani de atunci. Rămâne să-i credem (sau nu) pe autori. Dar să nu ne grăbim:

“Ulterior anului 1989, aceste activități fascinante, de investigații în domeniul matematicii, al filologiei, al fizicii etc., cu realizări spectaculoase în zona obținerii de informații secrete importante și sigure, au fost continuate pe un plan științific superior și cu mijloace informatice de mare performanță sub conducerea generalului de brigadă (r.) matematicianul Ilie Torsan“¹². Dincolo de parfumul suav, de rumeguș, din limbaj, alte argumente care să ofere consistență pretinselor realizări ale criptanalizei românești (pre- și post-revoluționare) n-am găsit.

Ar fi de adăugat că același general-matematician Torsan e prezentat în carte drept “șef al Serviciului Protecție Criptografică” din cadrul CNCTC, undeva în perioada 1991- 2003¹³. Putem presupune astfel că această structură găzduia, pe lângă componenta de protecție criptografică “defensivă”, și subunitatea SIGINT (criptanaliză), de “protecție ofensivă”.

În ce ne privește, dată fiind tardivitatea dezvoltării unei structuri specializate și a capacității tehnologice scăzute a României în sectoarele electronică, tehnică de calcul etc., speculăm că succese criptanalitice românești ar fi fost posibile poate în exploatarea comunicațiilor unor țări africane, arabe ( li se spunea “țări din lumea a III-a”), state cu un nivel scăzut de sofisticare tehnologică. Doar gândul la excepționala școală românească de matematică și declasificarea arhivelor secrete ale altor state (ex SUA) ne-ar putea face să credem altceva.

Interceptări

Criptanaliza e o metodă de procesare a informațiilor, prin urmare Secția de Decriptare (criptanaliză), pentru a avea succesele de care se vorbește, trebuia “hrănită” cu material brut pe care să-și exerseze talentele, adică cu “interceptări“. Ne referim aici la interceptarea comunicațiile unor state, nu ale românilor.

Am aflat cu toții despre existența centrelor de interceptare NSA (SUA), GCHQ (UK) sau, mai recent, ale Centrului 16 al FSB (Rusia). Am văzut, în poze, cum arată.

În linii mari, există două tipuri de centre de interceptare radio:

• cele aflate pe propriul teritoriu național ( vezi articolul despre Centrul 16 FSB, amintit și de noi aici)

• cele aflate în sediile reprezentanțelor diplomatice (un posibil exemplu ar fi cabana de pe Ambasada SUA la București aici).

Comunicațiile căror state erau interceptate de Securitate? Cum era organizat acest sistem de interceptare radio?

Există puține date. Pacepa, în cartea sa Orizonturi roșii, are două referințe:

“Baza DIE din New York este a doua ca mărime din lume, după cea de la Koln […] Trei etaje ale clădirii sunt ocupate de această bază DIE, cu sistemele ei de securitate, serviciile de cifrare, centre de monitorizare [“monitoring centers” - în ediția originală apărută în SUA], laboratoare chimice şi foto, staţie de interceptare radio [traducere greșită. În ediția originală apare “bubble”, adică o încăpere amenajată împotriva supravegherii tehnice - n.n.] şi alte locuri de muncă.”¹⁴

A doua mențiune se referă la un episod în care Pacepa, director-adjunct al DIE, e întâmpinat de ofițerul de serviciu din centrul de comandă, care-i raportează:

“  — Aici sunt telegramele tovarăşului general […] . Iar aici este curierul diplomatic de astăzi pentru dumneavoastră. Include un raport foarte confidenţial din Tel Aviv, tovarăşe general.[…]

Raportul din Tel Aviv era de la şeful echipei criptografice trimise acolo cu câteva luni în urmă, care spunea că fusese aflat codul israelian care supraveghea Ambasada Română şi personalul acesteia şi că acum staţia se ocupa din nou cu operaţiuni de dezinformare.”¹⁵

Textul ar dori să sugereze că o “echipă criptografică” a DIE (mai precis de cercetare radio) detașată la Tel Aviv, după câteva luni de activitate în teren ar fi reușit să intercepteze și să descifreze comunicațiile radio codate ale echipelor Shin Beth care filau clădirea și personalul ambasadei române, ulterior aplicând măsuri de inducere în eroare (radio?) a acestora. Putem presupune că și prima mențiune se referă la o situație similară, adică monitorizarea spectrului radio pentru interceptarea transmisiunilor echipelor de filaj ale FBI.

Știm, din lucrările de specialitate, că centrele de interceptare din ambasade sunt de două tipuri:

• cele care țintesc comunicațiile de importanță strategică ale statelor (de exemplu, sistemul de comunicații radio special care face legătura între demnitarii cu funcții înalte)

• cele cu misiuni “tactice” (sau de tip contrainformații radio externe), care-i sprijină pe proprii ofițeri de informații din ambasade prin monitorizarea rețelele radio ale echipelor de filaj adverse. Acestea nu furnizează informații “pozitive” (politice, economice, militare etc), ci “protective”.

Centrele de interceptare la care se referă Pacepa sunt cel mai posibil din a 2-a categorie.

După Revoluție

Dacă alte informații legate de centrele de interceptare radio ale Securității externe până în 1989 n-am găsit, perioada recentă, mai ales mulțumită Internetului, nu duce lipsă de semne. Semne care așteaptă să fie citite și descifrate.

Poate cel mai important semn e un document oficial, o Notă de Fundamentare a unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului din 1999, accesibilă publicului¹⁶, o dovadă fără echivoc a participării SIE, prin Centrul Național de Cifru și Transmisiuni Cifrate, la sistemul național de spionaj radioelectronic (SIGINT/COMINT în jargon NATO).

Prima pagină a Notei de fundamentare

Documentul prezintă atribuțiile CNCTC, unele dintre ele defensive (subliniate de noi cu albastru), celelalte ofensive (cu roșu). În această ultimă categorie avem două tipuri de activități:

• “cercetarea radio”, adică interceptarea și localizarea emisiilor radio

• “activități de decriptare a mesajelor cifrate interceptate”, ce făcea și vechea Secție de Decriptare

A 2-a pagină a Notei

Documentul se referă la nevoia finanțării achiziției de către SIE de tehnică modernă pentru înlocuirea celei “uzate fizic și moral”. Pentru asta se solicita Guvernului alocarea sumei de 50 miliarde lei (pe atunci aprox. 2,8 milioane USD) obținuți în 1999 din privatizarea societăților comerciale de stat.

Putem înțelege că achiziția se referă (prima pagină menționează explicit) la tehnică de comunicații. Nu e exclus să fi existat (a 2-a pagina a Notei de fundamentare lipsește) și propuneri de achiziție de tehnică de interceptare SIGINT.

Informația e confirmată indirect de Maierean și Dulciu:

“Mai mult, au exitat și etape, ca aceea a anilor 1995- 2000, când, în pofida diminuării drastice a puterii economice naționale, Centrul Național de Cifru și Transmisiuni Cifrate, în contextul modernizării logisticii Serviciului de Informații Externe, a cunoscut consolidări semnificative care i-au menținut și dezvoltat performanțele“¹⁷.

Sediile unității

Informațiile conținute în documente din arhiva CNSAS consultate de noi, alături de cele din alte surse bibliografice și conexate cu o cercetare atentă pe GoogleEarth permit oricui identificarea locațiilor infrastructurii tehnice a agenției de “Cifru și Transmisiuni Cifrate”.

Foto 1. Câmp de antene, nu departe de București

Pacepa, în Orizonturi roșii, povestește câte ceva despre Centrul radio al CCTC, care împărțea locația de la Brănești cu Școala de spionaj a DIE :

„Mașina a părăsit Bucureștiul(...) a luat-o pe un drum cu un indicator rotund, fluorescent (...).La capătul drumului era un grup de clădiri înconjurate de o pădure de antene radio gigantice, atât omnidirecționale, cât și logaritm periodice. Fiecare avea în vârf o lumină roșie. Școala DIE funcționa sub acoperirea unui centru de radiocomunicații civile. Antenele aparțineau însă noului Centru Național pentru Comunicații Cifrate din cadrul DIE, care transmitea în străinătate toate comunicările cifrate ale DIE, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul (sic!) Comerțului Exterior, Ministerului Apărării Naționale și ale Comitetului Central al Partidului Comunist Român.”¹⁸

Foto 2. Centrul radio de la Brănești

Maierean și Dulciu adaugă:

„S-a construit o centrală de telecomunicații pe unde scurte, care acoperea orice punct de pe glob, folosită numai pentru transmisiile în exterior ale CCTC și ale MAE, inclusiv comunicațiile cu aeronava prezidențială, când aceasta se afla în străinătate.”¹⁹

Referitor la sediul Centrului, Pacepa ne oferă câteva detalii:

“În această zi a anului 1978, am făcut o ultimă inspecție a CNTC (...). Clădirea, oarecare, dacă te uitai la ea din afară, era strălucitoare în interior. (...) Ofițerii arătau și ei impecabil în costumele lor negre cu cravate roșii, purtate sub halatele noi de culoare cenușiu-închis, întrucât centrul era, chipurile, o clădire civilă.”²⁰ Apoi aflăm unul dintre birouri, „Departamentul pentru Statele Unite se afla la etajul patru”.

La propunerea lui Pacepa, holul din dreapta al CCTC-ului ar fi trebuit să găzduiască “o placă de marmură pe care să scrie că această instituţie a fost concepută, proiectată şi inaugurată de tovarăşii Elena şi Nicolae Ceauşescu”. Iubitul Conducător ar fi semnat și un „decret prezidenţial prin care DIE să fie autorizat să instaleze placa de marmură şi de asemenea să acopere toată faţada clădirii CNTC cu marmură de prima calitate”.

Pacepa a scris și spus lucruri adevărate dar și semi-adevăruri, sau chiar falsuri patente. Putem verifica informația?

Am putea adresa SIE o solicitare de informare. Sau mai bine ciocănim la poarta unității și întrebăm. Unde? Ne ajută un detaliu dintr-o carte²¹ a excelentului istoric britanic Dennis Deletant, nepublicată încă în limba română:

Foto 3. “Este a opta minune a lumii, nu-i aşa? a exclamat Ceaușescu semnând decretul”, mărturisea Pacepa referindu-se la reacția “multiubitului Conducător” după vizita de lucru la sediul Centrului.

Înmărmurirea (placarea cu marmură a) fațadei nu pare să se fi realizat …

Și ceva mai modern - MONSAT

În 2004, prin Hotărârea CSAT 0063/15.04.2004 (Strict secret), CSAT aproba desfășurarea de către SIE a “activităților de tip SIGINT pentru interceptarea comunicațiilor efectuate prin satelit”

Menționarea HCSAT 0063/2004 în Hotărârea Parlamentului de aprobare a Raportului CSAT pentru anul 2004 - extras-

În 2005, prin Hotărârea CSAT 045/18.05.2005, modificată prin HCSAT 0121/18.05.2005, e inițiat proiectul MONSAT (Sistemul Național de MONitorizare a Comunicațiilor Transmise prin SATelit). Scopul sistemului este, după cum sugerează numele, interceptarea segmentului downlink al fluxurilor de comunicații transmise prin sateliți (civili și, probabil, militari).

Extras din Hotărârea Parlamentului de aprobare a Raportului CSAT pe 2005

Prin Hotărârea 0072/17.04.2006, CSAT aproba achiziția și implementarea MONSAT cu sprijinul National Security Agency … adică NSA. Existența unui parteneriat România- SUA în domeniul SIGINT nu e o noutate (vezi articolul nostru). Credem că, în schimbul sprijinului furnizat, e foarte posibil ca NSA să primească fluxurile de comunicații satelitare interceptate de CNCTC.

(O fi visat oare Ceaușescu că baza DIE va ajunge, după nici 40 de ani, sediul unei asocieri româno-americane? Și cine știe ce-o mai fi peste alți 20 de ani …)

Extras din Hotărârea Parlamentului de aprobare a Raportului CSAT pentru anul 2006

Un an mai târziu, prin HCSAT 0115/19.07.2007, avea să fie aprobată finanțarea și modalitatea de implementare a Sistemului.

MONSAT a lăsat urme nu doar în documente oficiale, ci și pe scoarța Pământului. O analiză cronologică a imaginilor de pe GoogleEarth care surprind baza SIE ( din foto 1.) sugerează că apariția antenelor de satelit s-a făcut în aceeași perioadă cu adoptarea Hotărârilor CSAT referitoare la MONSAT (2002- 2009, intervalul pentru care există imagini pe platformă).

Foto 4. Baza SIE la 18 septembrie 2002 (stânga) și la 10 iunie 2009 (dreapta) via GoogleEarth

Foto 5. Centrul de interceptare MONSAT la 15 aprilie 2023 (GoogleEarth)

Să menționăm doar că parabolicele mai mari au diametre de 12- 14 m.

Concluzii

Cercetarea noastră a evidențiat următoarele:

1. În interiorul SIE există o unitate denumită Centrul Național de Cifru și Transmisiuni Cifrate (prescurtat CNCTC) care, pe lângă misiunea de a proteja comunicațiile externe de stat ale României, are și funcție SIGINT (adică obținerea de informații prin exploatarea comunicațiilor inamice interceptate).

2. Unitatea are în componență o structură de “cercetare radio” (centre de interceptare) și o alta de criptanaliză.

3. Pe lângă capacitatea de interceptare a comunicațiilor pe unde scurte (HF), unitatea a dezvoltat, începând cu 2004, capacități de interceptare a comunicațiilor satelitare.

4. Efectivul unității a fost, în perioada 1968- 1989, relativ constant (aprox. 470 oameni), aproximativ 22% din efectivul total al DIE și urmașilor. Cea mai mare parte a personalului era implicat în transmisiuni speciale externe (legătura radio cu misiunile diplomatice). Doar o mică parte din efectivul Centrului de Cifru și Transmisiuni Cifrate - estimăm la câteva duzini/maxim 100 de oameni - avea sarcini informative (interceptare comunicații radio, criptanaliză etc).

5. Infrastructura cuprinde sediul din București, centrul MONSAT și centrul de comunicații de la Brănești, la care se adaugă structurile de cifru și, posibil, centre de interceptare “sub acoperire diplomatică” în străinătate.

Bibliografie

Maierean Vasile, Dulciu Dan O Istorie a criptologiei românești Editura RAO Internațional 2010

Pacepa, Ion Mihai Orizonturi roșii Editura Humanitas, 2010

Banu Florian De la SSI la SIE. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948 -1989) Ed. Corint books, 2016

Banu Florian, Țăranu Liviu (Editori) Securitatea: 1948 -1989: monografie Ed. 2 Târgoviște Cetatea de Scaun, 2023

Dennis Deletant Ceaușescu and the Securitate: coercion and dissent în Romania, 1965 – 1989 Routledge 1995

Dennis Deletant Romania under Communism. Paradox and Degeneration Routledge 2019

Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 1673 din 01.03.1967 privind înfiinţarea Serviciului Central de Cifru şi Transmisiuni Cifrate al R.S.R.; note-raport de fundamentare, schema de organizare

Ordinul Preşedintelui Consiliului Securităţii Statului nr. 5021 din 01.07.1968 referitor la intrarea în vigoare a statului de organizare al Serviciului "E" cifru şi transmisiuni cifrate

1. Am considerat că, pentru acest material, e mai mult decât suficient.

2. O parte însă, structura de contrainformații radio, va trece la SRI.

3. Serviciul Curieri Diplomatici și Serviciul Tehnic

4. Maierean Vasile, Dulciu Dan O Istorie a criptologiei românești, pag. 246- 247

5. idem

6. idem, pag. 250

7. Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 1673 din 01.03.1967 privind înfiinţarea Serviciului Central de Cifru şi Transmisiuni Cifrate al R.S.R.; note-raport de fundamentare, schema de organizare

8. vezi Ordinul Preşedintelui Consiliului Securităţii Statului nr. 5021 din 01.07.1968 referitor la intrarea în vigoare a statului de organizare al Serviciului "E" cifru şi transmisiuni cifrate

9. Exemple: Florian Ovidiu Rotaru, cifrator la Ambasada României din Viena, defectează în noiembrie 1980 în RFG. Ion Constantinescu, cifrator la Ambasada României din Bonn, face același lucru în 1984, cerând azil politic în SUA la Consulatul american din Munchen (vezi Banu De la SSI la SIE pag. 330, 333)

10. Dennis Deletant Ceaușescu and the Securitate: coercion and dissent în Romania, 1965 – 1989 Routledge 1995, pg. 377

11. Primul a fost șef al CNCTC (1991- 2003) dar provenea din Securitatea internă - Direcția I (Informații interne), așadar “manager”, nu criptolog. Al doilea se prezenta filolog arabist și expert criptolog.

12. Maierean, Dulciu pag. 249

13. Maierean, Dulciu pag. 251

14. Pacepa, în subcapitolul RETRAGEREA LA MISIUNEA ROMÂNĂ

15. idem, subcapitolul SCRISORI DE PRIETENIE DE LA GENERALUL VER

16. Sunt accesibile doar două dintre cele trei pagini ale Notei de fundamentare.

17. Maierean, Dulciu pag. 249

18. subcapitolul Școala de spioni de la Brănești,

19. Maierean, Dulciu pag. 247

20. Pacepa, pag. 437

21. În Dennis Deletant Romania under Communism Paradox and Degeneration