Operațiunile secrete rusești și ucrainene - o treabă reciproc internă?

De ce FSB și nu SVR. De ce SBU și nu ZSRU

Ne întrebăm de ce operațiile secrete (spionaj, sabotaj, acțiuni directe etc) ale Rusiei în Ucraina și ale Ucrainei în Rusia sunt revendicate de serviciile speciale interne ale acestora, FSB respectiv SBU. În întreaga lume aceste activități sunt de competența serviciilor externe¹, în cazul nostru SVR (Rusia), respectiv ZSRU (Ucraina).

Am căutat o explicație.

Rusia

SVR (Serviciul [rus] de Informații Externe) și FSB (Serviciul Federal de Securitate) provin, după cum știm, din KGB: primul din PGU (Direcția Generală Întâi - informații externe), al doilea dintr-o sumedenie de alte structuri (direcții generale, direcții, servicii etc) ale Securității sovietice. O mică parte din PGU însă, unitățile “RT” ( denumite și “Secțiile 1”/Informații externe obținute de pe teritoriul URSS) - în care trebuie să precizăm c-a lucrat câțiva ani și dl. Putin - , a trecut la FSB.

În cazul Rusiei știm că “în aprilie 1992, serviciul rus de informații externe a semnat un acord cu omologii săi din Comunitatea Statelor Independente (CSI), confederația liberă de republici care fusese înființată [fostele republici sovietice cu excepția țărilor baltice - n.n.], prin care se angajau să nu se spioneze reciproc”².

În 1999, președintele Elțîn a semnat un decret secret privind serviciile de informații care crea în cadrul FSB, printre altele, o Direcție pentru Coordonarea „Informațiilor Operative” . Noua direcție a fost înființată în cadrul Departamentului de analiză, prognoză și planificare strategică (din FSB) și reunea toate fostele unități RT de la nivel teritorial sub o comandă centrală.

Dar “Secții 1” (RT) au existat și la nivelul tuturor Direcțiilor KGB ale republicilor sovietice. După obținerea independenței, KGB-urile (corect “Direcțiile KGB ale”) fostelor republici sovietice s-au transformat în serviciile de securitate ale noilor state, iar Secțiile 1 (RT) în servicii locale de informații externe. Nu e de mirare c-a existat o oarecare “afinitate culturală” între toate aceste “servicii de informații externe obținute de pe (fostul) teritoriul intern al URSS”.

De la începutul anilor 2000, țările din “vecinătatea apropiată” a Rusiei au început să arate semne de îndepărtare de pe orbita acesteia. Nu mai răspundeau la telefon ca altădată. În condițiile acestea, Rusia avea nevoie de informații sensibile despre vecini. Cine să le adune? Din fericire FSB nu a semnat niciun acord de “ne-spionare reciprocă” cu vreun serviciu special din țările membre CSI. Astfel că, oricare-ar fi motivele, FSB a primit “licența” de-a opera în statele vecine (și partenere în) CSI. Potrivit unor autori³ “structura direcției a fost stabilită pe criterii geografice [există o secție pentru Ucraina și una pentru Moldova - n.n.], iar funcționarilor săi li s-a acordat dreptul de a călători în străinătate”.

La 30 iunie 2003, a fost adoptată o modificare a „Legii privind organele Serviciului Federal de Securitate”⁴, care prevedea că FSB va include un organism special care se va ocupa de informațiile externe. Devenea astfel publică (dar ambiguă) implicarea FSB în informații externe.

În 2004, direcția a devenit un departament cu drepturi depline - Departamentul de Informații Operative/DOI (Департамент оперативной информации (ДОИ) - în cadrul Serviciului 5 Informații Operative și Relații Internaționale (Службы оперативной информации и международных связей) al FSB. În cadrul DOI, Direcția 9 (9 управление) se ocupă de Ucraina, iar Direcția 11 de Moldova.

Și, astfel, SVR își “respectă cuvântul” dat (semnat) în 1992.

Ucraina

În acest caz situația pare e diametral opusă. De la Declarația de independență a Ucrainei (1991) până în 2004, informațiile externe au fost în sarcina Direcției Generale de Informații (Головне управління розвідки Holovne Upravliniia Rozvidki) din cadrul Serviciului Național de Securitate al Ucrainei ( SNBU Служби національної безпеки України).

În februarie 2004, Direcția Generală Informații și o altă unitate, Direcția Generală de Informații Radioelectronice (Головного управління радіоелектронної розвідки Holovnogo Upravlinia Radioelektronoi Rozvidki) - responsabilă de activitatea SIGINT -, au fuzionat pentru a forma Departamentul de Informații (Департамент розвідки СБУ) din SBU.

La 14 octombrie 2004, Președintele a semnat decretul privind înființarea Serviciului de Informații Externe al Ucrainei/ZSRU (Служба зовнішньої розвідки України Slujba Zovnișnioi Rozvidki Ukraini), prin care “informațiile externe” (Departamentul de Informații) se separa de SBU. La 1 decembrie 2005, Rada Supremă a adoptat legea corespunzătoare.

Prin urmare, dac-ar fi să luăm ca referință acordul semnat în 1992 de serviciile de informații externe ale statelor membre CSI, din partea Ucrainei ar fi trebuit să participe SNBU, părintele SBU de azi. Acesta din urmă ar fi cel care trebuie să-și “respecte” cuvântul dat. Și totuși faptele ne arată contrariul.

PS

Ne putem da seama cine operează în România, nu?

Bibliografie

https://szru.gov.ua/about/history-of-creation

Andrei Soldatov, Irina Borogan The New Nobility: The Restoration of Russia’s Security State and the Enduring Legacy of the KGB ‎ PublicAffairs 2010

1. întră și în atribuția serviciilor de informații și operațiuni speciale militare, dar subiectul depășește tema de azi.

2. Andrei Soldatov, Irina Borogan pg. 211

3. Soldatov, Borogan

4. Legea nr. 86-FZ din 30 iunie 2003, vezi la Soldatov, Borogan